Societatea Eurobilla, reprezentata in Romania de lantul de supermarket-uri Billa, a castigat licitatia pentru inchirirea unui spatiu comercial in terminalul sosiri- parter sud din Aeroportul Otopeni unde va fi deschis un supermarket, au declarat miercuri, pentru NewsIn surse din cadrul AICHB.

Potrivit reprezentantilor Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti (AICHB) la licitatia derulata luni la sediul Bursei Romane de Marfuri pentru inchirierea unui spatiu comercial in terminalul sosiri parter sud s-au prezentat doua societati comerciale, una fiind descalificata din cauza documentatiei incomplete.

Astfel, i s-a atribuit spatiul de inchiere pentru comertul cu amanuntul prin magazin de tip supermarket societatii Eurobilla, reprezentata in Romania de lantul de supermagazine Billa.

Spatiul comercial licitat are o suprafata de 540 metri patrati pentru care societatea castigatoare va plati 10,5 euro pe metrul patrat.

Citeste si:

Llicitatii pentru inchirierea spatiilor comerciale in noul corp de legatura dintre terminalele plecari si sosiri internationale/curse interne ale Aeroportului Otopeni au fost facute pe 6 si 7 noiembrie. Licitatia privind activitatile de comercializare a produselor si serviciilor de telefonie mobila a fost castigata de Vodafone, cea pentru activitatile de asigurare de catre Carpatica Asig, iar pentru un punct farmaceutic de catre SC 2M Farma SRL.

Din cauza lipsei ofertelor, licitatiile spatiilor comerciale pentru activitati bancare, pentru activitati recreative si informative, respectiv sala de lectura, auditie, cafenea, acces internet si ceainarie, pentru farmacie si pentru restaurant au fost amanate pentru o data care va fi anuntata ulterior.

Joi, vor fi deschise ofertele venite din partea societatilor care vor sa inchirieze spatii comerciale in noul corp de legatura dintre terminalele plecari si sosiri internationale/curse interne pentru derularea activitatilor de comercializare presa-papetarie, de inchiriere autoturisme si schimb valutar.