Vanzarile de ciment ar putea creste cu 20% pana la sfarsitul acestui an, respectiv cu 30% in Bucuresti si in orasele mari, pe fondul expansiunii pietei imobiliare, potrivit presedintelui CIROM, Mihai Rohan
In 2007, cresterea pietei de ciment ar putea fi de 15%-20%, atat datorita constructiilor masive de cladiri de locuinte si birouri, cat si pentru ca anul viitor statul va incepe sa investeasca din nou in scoli, spitale, modernizarea aeroporturilor si a portului Constanta, a subliniat presedintele Patronatului din industria cimentului si altor produse minerale pentru constructii din Romania (CIROM), cu prilejul unei sesiuni jubiliare de lucru.

In plus, anul viitor incep lucrarile de infrastructura", a afirmat Mihai Rohan, citat de NewsIn.. in prezent, circa 10% din consumul de ciment este orientat catre infrastructura, dar acest procent s-ar putea dubla in 2007.

In 2001, Ministerul Transporturilor anunta un program de circa 30 de miliarde de euro pentru realizarea din beton a 80% din noile autostrazi. Desi constructia autostrazilor din beton este cu 20% mai ieftina decat cea a autostrazilor de bitum, desi costurile de intretinere sunt cu 30% mai ieftine, consumul de combustibil al masinilor grele este cu 20% mai redus iar numarul accidentelor este cu 30% mai mic, datorita vizibilitatii si aderentei mai bune pe autostrazile de beton, in Romania continua folosirea solutiilor cu asfalt. Acestea trebuie importate, in timp ce producatorii romani pot oferi solutii de ciment din beton", a atras atentia presedintele executiv al Confederatiei Patronale din Industria Romaneasca, Silviu Opris.

Eventualele cresteri ale pretului la ciment ar putea fi generate, anul viitor, doar de cresterea preturilor la energie si combustibili. "Integrarea, la 1 ianuarie, nu va aduce nici o schimbare pentru noi. Piata cimentului est una libera iar produsele noastre sunt de aceeasi calitate cu cele din exterior", a explicat Rohan.

Din totalul consumului de ciment realizat in acest an, de circa sapte milioane de tone, aproximativ 100 de milioane de tone au fost achizitionate din export, iar restul a fost furnizat de productia proprie, aceasta evolutie neinregistrand modificari semnificative fata de anul trecut.

De asemenea, Romania importa aproximativ 50% din placile de azbociment pe care le foloseste. "in viitor acestea nu vor mai fi acceptate, astfel incat producatorii din domeniu vor trebui sa se orienteze catre alte utilizari ale produselor lor".

Industria cimentului are nevoie sa isi mareasca in viitor capacitatea de productie cu 30%-40%, a spus presddintele CIROM. Holcim a demarat investitii de extindere a capacitatii de productie in valoare de 70 de milioane de euro, la fabrica de la Alesd, respectiv in valoare de 120 de milioane de euro, la fabrica de la Campu Lung. "Lucrarile se vor finaliza in 2008. si ceilalti producatori vor face astfel de investitii, dar deocamdata sunt doar la stadiul de proiect", a explicat Rohan.

Investitiile realizate in protectia mediului de la privatizarea industriei cimentului si pana in prezent se ridica la circa 25-30 de milioane de euro. "Necesarul de investitii este de inca o data pe atat, avand in vedere ca trebuie sa ajungem la standaardele Uniunii Europene, in timp ce standardele acesteia evolueaza", a spus presedintele patronatului.

Industria romaneasca a cimentului a furnizat , de la infiintarea CIROM, din 1991, si pana in 2005, circa 65 de milioane de ertone de ciment, 12 milioane de tone de var, 1,6 milioane de tone de ipsos, aproximativ 200 de milioane de metri patrati de placi de azbociment si 120.000 de tone de caramizi refractare.

Sesiunea de lucru jubiliara a aniversat 15 ani de la infiintarea patronatului din industria cimentului si altor produse minerale pentru constructii din Romania.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri