Patronii: Noul Cod al muncii nu va reduce importanta sindicatelor Sindicalistii: Negocierea dintre angajat si angajator trebuie sa fie continua
Cat de important este rolul sindicatelor in conducerea intreprinderilor? O intrebare ale carei raspunsuri nu au intarziat sa apara atat din partea reprezentantilor angajatilor, cat si a angajatorilor.

Pe fondul negocierilor legate de modificarea Codului muncii, ambele parti au fost de acord ca pentru atingerea unui nivel de performanta economica este nevoie de o relatie de comunicare permanenta.
Vicepresedintele UGIR, Stefan Varfalvi, considera ca cei mai multi angajatori doresc sa aiba un sindicat cu care sa desfasoare relatii normale de colaborare. In opinia lui Varfalvi, este foarte important ca aceasta legatura sa existe permanent. "Intreprinderea este ca o fiinta care trebuie sa prospere si sa se bata pentru supravietuirea ei. Aceasta bataie o fac angajatorii, deciziile sunt luate de patron. El joaca banii, el isi gaseste perspectiva", explica vicepresedintele UGIR.
De partea cealalta, liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, spune ca in relatia dintre patroni si angajati, marea problema este legata de informarea lucratorilor cu privire la situatia economica a intreprinderii in vederea unei corecte negocieri legate de distribuirea profitului intreprinderii. "Unii patroni vor sa maximalizeze profitul in interesul personal, practicand reducerea costurilor salariale, fara sa mai dea o motivatie legata de reinvestire si de perspectiva de dezvoltare a intreprinderii. Investitia inseamna, in acelasi timp, si garantia stabilitatii si a sigurantei locurilor de munca. Cu cat angajatorul investeste mai mult, cu atat esti mai sigur ca el nu va fi interesat sa inchida intreprinderea. In sistemul german, cogestiunea este reglementata prin lege. In Romania, singurul lucru care se incearca este o corecta informare pentru a nu ajunge in situatia in care angajatorul te anunta ca e in faliment si inchide intreprinderea", este de parere Bogdan Hossu.

Varfalvi: Patronii au nevoie de reprezentantii angajatilor

In continuare, Varfalvi, subliniaza ca modificarea Codului muncii nu are ca scop reducerea importantei sindicatelor, ci flexibilizarea relatiilor de munca. "Decizia pe care patronul vrea sa o puna in practica trebuie sa fie cunoscuta si inteleasa. Insa, in momentul in care, din considerente financiare, s-ar pune problema opririi lucrului in intreprindere, categoric ca sindicatele nu vor fi de acord. Din aceasta cauza ar fi absurd ca patronii sa ia o astfel de decizie impreuna cu sindicatele. Nu e vorba de o limitare propriu-zisa a sindicatelor, ci de eliminarea elementelor decizionale majore. Evident, acestea trebuie sa ramana doar in sarcina patronilor, dar cu obligativitatea de informare reciproca. Pe de alta parte, de sindicat nu te poti lipsi, pentru ca este extraordinar de greu sa ai o mie de oameni in curtea intreprinderii, carora trebuie sa le comunici o problema neplacuta. Asa ca patronii au nevoie de reprezentantii angajatilor, cu care sa discute motivatia deciziilor luate. In concluzie, negocierea intre angajat si angajator trebuie sa existe ca o forma continua.

Altfel, si patronatele, si sindicatele isi vor pierde din importanta si din capacitatea lor de a influenta pozitiv viata economica", precizeaza vicepresedintele UGIR. Potrivit liderului Cartel Alfa, un alt aspect important legat de actul de conducere al intreprinderii se refera la normarea muncii. "In acest sens se doreste sa existe o normare corecta pentru a nu se ajunge la o situatie de exploatare a individului.

Regulile care se stabilesc intre agajat si angajator trebuie sa fie niste reguli umane la care lucratorul sa fie coparticipant al procesului de productie. Practic, sindicatele, in numele lucratorilor, vegheaza la o impartire echitabila a profitului. Ar trebui sa existe comitete de intreprindere la nivelul fiecarei societati, in care sa existe un parteneriat intre reprezentantii lucratorilor prin sindicate si reprezentantul angajatorului, iar impreuna sa stabileasca atat un mod clar de partajare, cat si de reguli care sa duca la stabilitatea locului de munca, perfectionarea lucratorului, pentru ca acesta sa fie competitiv. Numai asa intreprinderea va fi mai prospera. Adica sa existe si un procent bun pentru investitie pentru a da notiunea de garantie, sa existe si un procent bun pentru dividende ca sa existe o motivatie a actionarilor de a investi in capitalul intreprinderii respective", a incheiat Bogdan Hossu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri