Albalact Alba Iulia va realiza investitii de opt milioane de euro pentru deschiderea unei noi fabrici de lactate la Alba Iulia, iar pentru acest obiectiv isi va majora capitatul social cu peste zece milioane de lei.

Suplimentarea capitalului social al companiei era necesara in conditiile in care Albalact va deschide, la mijlocul acestui an, o noua fabrica, iar costurile estimate sunt de opt milioane de euro, se precizeaza in comunicatul emis de companie.

Majorarea de capital s-a decis joi, in urma convocarii a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor. Astfel, capitalul social s-a majorat de la 9.439.350,3 lei la 20.294.603,5 lei, prin emisiunea unui numar de 108.552.532 actiuni nominative, cu valoarea nominala de 0,1 lei si valoarea de emisiune de 0,1 lei.

Citeste si:

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 70 %, de la 16,82 milioane de euro in 2005, la 29 milioane de euro in 2006. De asemenea, profitul realizat de companie s-a majorat cu 64 %, de la 850.000 euro in 2005, la peste 1,3 milioane de euro in 2006. Cheltuielile pentru promovarea brand-urilor Albalact au ajuns anul trecut la peste 1,3 milioane de euro, iar anul acesta vor continua sa creasca, anunta compania.

Albalact-Alba Iulia a fost infiintata in anul 1975, iar in 1999 a fost privatizata. Cele mai cunoscute brand-uri ale companiei sunt Fulga si Zuzu. Cresterea vanzarilor inregistrata la cele doua brand-uri, revela faptul ca preferinta consumatorului s-a orientat catre laptele ultrapasteurizat.