Grupul petrolier ungar MOL ar putea investi, in urmatorii cinci ani, 70 milioane de euro in Romania, in vederea extinderii retelei de distributie la 190-200 de unitati si majorarii cotei de piata la 15%, potrivit directorului de retail al grupului ungar, Slavomir Jankovic.

Jankovic a participat miercuri, la Budapesta, la intalnirea anuala a actionarilor MOL.

Oficialul MOL a precizat ca investitiile companiei in Romania necesita fonduri suplimentare de circa 70 milioane de euro. El a aratat ca, dupa preluarea activitatilor de distributie de carburanti ale Shell Romania, reteaua firmei MOL a crescut la 130 de unitati.

Principalele modalitati de dezvoltare vizate sint proiectele greenfield (constructia de noi benzinarii) si achizitiile, fie de la alte companii, fie de la operatori privati. O alta posibilitate de extindere a retelei este swap-ul. Jankovic a explicat ca exista posibilitatea ca o anumita companie sa prefere o regiune anume si sa-si reduca prezenta intr-o alta zona, astfel incat MOL ar putea face un schimb de retea cu acea companie, fara insa a oferi amanunte despre aceasta noua abordare a programului de dezvoltare regional. Un alt segment in care compania ungara si-ar putea dezvolta prezenta in Romania este sectorul de productie si explorare.

Directorul diviziei de upstream a MOL, Zoltan Aldott, a spus ca firma ia in considerare posibilitatile de colaborare cu companii romanesti, ca Petrom, Romgaz sau alti operatori, dar nu exclude nici participarea la noi proiecte care ar aparea in domeniu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri