Hidroelectrica a fost, in 2006, la un pas de a trece pe pierderi, pentru a-si onora contractele fiind nevoita sa cumpare cateva luni electricitate mult mai scumpa de la Termoelectrica, au declarat, agentiei NewsIn, surse din piata de energie.

"Hidroelectrica, are, de exemplu, contracte de export, prin care, anul trecut, a vandut electricitate in medie cu 90 de lei/MWh. Din cauza secetei, nu a reusit sa produca energie pentru a onora aceste contracte si a cumparat de la Termoelectrica, unde, in medie, un MWh i-a fost vandut cu 240 de lei", au explicat sursele citate.

Potrivit acestora, din cauza conditiilor hidrologice, in primele sase luni din 2006, Hidroelectrica a avut profit, pentru ca in ultimul semestru sa treaca pe pierderi. "in final, la contabilizare, a rezultat ca producatorul a fost foarte aproape, anul trecut, de a inregistra pierderi pe total an, din cauza ca a cumparat energie scumpa si a vandut-o ieftin, pentru ca nu putea majora prea mult preturile din contractele pe termen lung", au mai aratat sursele citate.

Acestea au mai spus ca Hidroelectrica are si in prezent contract de achizitie energie de la Termoelectrica.

Potrivit datelor Hidroelectrica, transmise NewsIn la inceputul lunii martie, compania estima, pentru 2006, un profit de 100 de milioane de lei, de aproximativ trei ori mai mic decat in 2005. Pentru 2007, producatorul de energie preconizeaza un profit de zece ori mai mic, respectiv de 10 milioane de lei, anticipand un an si mai secetos.

Surse din piata de energie declarau, agentiei NewsIn, la finele lunii martie, ca Hidroelectrica, producatorul celei mai ieftine energii electrice din tara, a livrat, anul trecut, la export, peste 20% din electricitatea generata. Compania a furnizat, in 2006, catre patru companii private circa 3,4 TWh pentru export, in conditiile in care productia sa pe anul trecut a fost de circa 17,6 TWh.

Hidroelectrica are si pentru urmatorii ani energie contractata la export cu societatile Energy Financing Team (EFT) Marea Britanie, Energy Financing Team Romania, ATEL si EGL. Rezilierea unilaterala din partea producatorului de stat a acestor contracte va atrage, potrivit clauzelor contractuale, plata unor despagubiri de aproximativ 1,2 miliarde euro catre companiile respective.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri