Una dintre surse a spus pentru Reuters ca furnizarea de petrol va incepe in luna iunie, iar Socar va livra un milion de barili de titei pe luna fie prin porturile Marii Negre, fie prin portul turcesc Ceyhan de la Marea Mediterana catre portul Constanta.

"Rompetrol vinde o participatie de 25% la una dintre rafinariile sale, iar Socar ar putea cumpara integral pachetul de actiuni sau parte din el", a declarat, sub anonimat, una dintre surse pentru Reuters si a adaugat ca o delegatie de la Rompetrol va vizita Baku saptamana viitoare, pentru negocieri.

Intrebat de agentia NewsIn daca Socar este una dintre cele sase companii interesate de achizitionarea unui pachet de actiuni la Rompetrol, presedintele grupului petrolier, Dinu Patriciu, a declarat ca "raspunsul este negativ".

"Socar este una dintre companiile de la care cumparam petrol, deci avem relatii contractuale, dar nu este pe lista celor sase", a spus presedintele Grupului Rompetrol, Dinu Patriciu.

Reprezentantul grupului petrolier anunta, la finele lunii martie, ca Rompetrol negociaza cu sase investitori interesati sa preia pana la 24% din actiunile companiei. Patriciu a refuzat sa spuna care sunt respectivii investitori.

Cotatia actiunilor Rompetrol Rafinare, subsidiara de rafinare al celui de al doilea grup petrolier romanesc, Rompetrol Group NV, a urcat cu peste 4%, pana la 15:00, ora Romaniei.

Discutia referitoare la chestiunea contractului pare sa fi avut loc in Azerbaidjan, in cadrul unei intalniri dintre Rovnag Abdullayev si seful delegatiei romane la Adunarea Parlamentara a NATO, Mihail Lupoi, potrivit editiei online a publicatiei Today.Az.

Citeste si:

Cei doi au discutat despre perspectivele de cooperare si securitate in sectorul petrolier si al gazelor naturale si despre alte chestiuni aporpiate. Abdullayev a spus ca Azerbaidjan a deschis un coridor Europei pentru garantarea securitatii energetice.

Mihail Lupoi a subliniat importanta majora pentru Europa a proiectelor energetice din Azerbaidjan si a adaugat ca Romania intentioneaza sa ia parte in aceste proiecte, potrivit site-ului Today.Az.

Directorul general al Rompetrol a dezvaluit dorinta companiei de a fi implicata in proiectele de dezvoltare din Azerbaidjan si a adaugat ca rafinariile Rompetrol primesc titei din Azerbaidjan, dar ca firma vrea sa semneze contracte pe termen lung privind livrarea directa din Azerbaidjan, spune ziarul azer.

Abdullayev a observat ca Azerbaidjan a deschis portile sale pentru firme straine care ofera fac propuneri eficiente, iar climatul azer este favorabil investitiilor si crearii de companii mixte.

Socar vrea sa isi extinda baza de clienti, in contextul in care productia de petrol a companiei creste rapid, ca urmare a unui contract de productie cu BP Plc si cu alte companii care au mari platforme petroliere la Marea Caspica.

La inceputul acestei luni, compania Socar a semnat o tranzactie prin care vinde un milion de barili de petrol pe luna companiei energetice PTT din Thailanda, timp de un an. Tranzactia a fost primul acord de furnizare la termen pentru Socar, care isi vindea marfa prin licitatii.

Socar deruleaza negocieri asemanatoare cu companii petroliere din China, Japonia si cu unele tari mediteraneene.