Grupul austriac OMV s-a retras din actionariatul Rompetrol, pachetul de 25,1% din actiunile detinute de compania petroliera aflandu-se in prezent intr-un cont escrow, la Amsterdam.

Contul escrow este deschis la o terta parte, neutra in tranzactie, principala caracteristica a acestuia fiind ca depunerea va fi eliberata catre beneficiar numai dupa indeplinirea anumitor conditii, prevazute in cadrul unui acord scris.

"Avem la dispozitie 18 luni pentru a plati pretul acestor actiuni. Vom fi mult mai grabiti sa le achitam, desi termenul este pana in 2006", a afirmat Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, intr-o conferinta de presa.

Compania OMV a fost nevoita sa renunte la actiunile Rompetrol in urma achizitionarii pachetului majoritar de actiuni la SNP Petrom, pentru a evita situatia de monopol.