Anul trecut, piata adezivilor a crescut cu peste 30%, marcata de evolutia spectaculoasa din sectorul constructiilor. In 2008, cresterile similare anticipeaza o piata de peste 150 milioane de euro.
“Conform ultimelor studii de piata, in 2007 piata de adezivi pentru constructii a totalizat o crestere de 34,5 procente, ajungand la o cota de 640.000 de tone si la o valoare totala de 121milioane de euro”, a declarat pentru Wall-Street Augustin Russu, director general Baumix, unul din principalii jucatori din piata, anticipand o crestere similara de 30% pentru acest an.

Acesta considera ca febra constructiilor va dura cel putin inca cinci ani, timp in care “piata isi va mentine acelasi trend ascensiv – in primul rand datorita proiectelor in constructii care au luat startul in 2007 si se vor finaliza acest an, cat si proiectelor rezidentiale ce au ca punct de plecare prima jumatate a anului 2008”, explica Russu.

In 2007 Baumix a inregistrat o cifra de afaceri de 7,65 milioane de euro, cu 62,5% peste evolutia din anul precedent, potrivit declaratiilor directorului general al companiei. Profitul net a ajuns la peste 350.000 de euro, cresterea fata de anul precedent situandu-se la nivelul de 28,5 procente, a mai adaugat Russu.

“Pentru 2008 se preconizeaza dublarea veniturilor”, declara acesta, mizand in special pe dublarea capacitatii de productie, datorata achizitiei fabricii de adezivi din Gherla, judetul Cluj, de la producatorul Siegel Chemicals.

“In 2007 s-au produs 50.000 de tone, intreaga productie fiind destinata consumului intern. In urma preluarii fabricii din Gherla si a retehnologizarilor din 2008, capacitatea de productie se va dubla”, a declarat directorul Baumix.

Investitiile din acest an vor fi redirectionate astfel in modernizarea unitatilor de productie si extinderea gamelor de produse, Baumix urmand sa lanseze, in prima jumatate a acestui an, un produs nou, tencuiala decorativa minerala din gama sistemului de termo-izolatie Isotherm. “Am alocat un buget de 2 mil euro”, a spus Russu.

Compania detine in prezent doua unitati de productie in Ploiesti, unde este situat si sediul central, si la Gherla, unitate preluata in octombrie anul trecut. In ceea ce priveste distributia produselor Baumix, in Bucuresti compania acopera aproximativ 50% din zona, iar in restul tarii asigura o acoperire de 70% prin intermediul retailerilor Ambient si Dedeman. “ Intentionam cresterea acestui procentaj la 85% in urmatorii 2 ani”, sustine Russu.

Potrivit omului de afaceri, mersul pietei dicteaza o nevoie acuta de materiale de constructii, iar in cazul adezivilor,“producatorii autohtoni fac tot posibilul pentru a satisface cerintele pietei si isi construiesc facilitati noi de productie. Nu se poate vorbi despre importuri in cadrul acestei piete”.

Dunlop Adhesives, companie intrata pe piata la inceputul anului 2007, remarca potentialul extraordinar de crestere pe piata romaneasca de constructii, in medie cu 25-30% pe an. “ Exista loc in acest peisaj atat pentru companiile autohtone consacrate pe piata, cat si pentru jucatorii de nisa care intra pe piata dupa aderarea la Uniunea Europeana”, ne-a declarat Florin Acatrinei, General and Sales Manager, Dunlop Adhesives Romania.

Potrivit acestuia, piata locala se caracterizeaza printr-un nivel inalt de receptivitate, de aceea intrarea unor companii internationale se explica prin necesitatea acoperirii unor noi nise de piata, in defavoarea importurilor. “Aceasta dinamica a jucatorilor pe piata nu genereaza un dezechilibru in cadrul raportului cerere-oferta, ci are drept rezultat o crestere de 15% -17% la nivelul intregii piete”, considera Acatrinei.

“Vorbim de o piata al carei volum este de 635.000 de tone de adezivi de tip standard sau flexibili. Este important sa mentionam ca piata actuala a adezivilor este structurata pe anumite categorii de produse. Comparativ cu anul precedent, estimam ca piata constructiilor din Romania va fi a unor noi tipuri de produse ceramice (placi portelanate si placi de format mare)” completeaza reprezentantul Dunlop Adhesives, estimand ca piata constructiilor isi va accelera cresterea rapida cel tarziu pana in 2015-2017.

Desi activeaza pe piata de scurt timp, divizia de adezivi de ceramica Dunlop Adhesives si-a propus deja, pentru acest an, o crestere de 30-35% fata de anul trecut, sustinuta in special prin cei 15 parteneri ai companiei care acopera 70% din teritoriul tarii, cu marje de profit intre 20% si 35% in urma comercializarii produselor Dunlop.

Compania va dezvolta un depozit logistic propriu pentru produsele din Romania, precum si o facilitate de productie. “In urmatorii doi ani, compania va investi un milion de euro pentru construirea unui depozit propriu. Bineinteles, pe termen lung ne-am propus dezvoltarea unei unitati de productie in Romania in anul 2010”, a declarat managerul Dunlop Adhesives, urmarind pe viitor sa isi extinda activitatea in afara granitelor, in tari ca Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria si Ucraina.

Anul trecut compania a introdus pe piata de profil chitul de rosturi cu protectia antibacteriana Microban, produs cu uscare in trei ore, acesta fiind o premiera pentru Romania si si-a diversificat portofoliul cu adezivi pentru placi de format mare si piatra naturala pe baza de ciment alb sub tehnologie BondTM.

Momentan Dunlop Adhesives obtine productia de adezivi in totalitate din Trentham, Stroke-on-Trent, Marea Britanie. Compania mama, BAL furnizeaza adezivi pentru numeroasele sale sucursale, producand anual aproximativ 300.000 de tone de adezivi. Pentru anul in curs se estimeaza o crestere a productiei cu 8%, conform declaratiilor reprezentantilor companiei.

Baumix a fost infiintata in 2004 si este detinuta integral de Augustin Rusu, fostul director de vanzari al diviziei de adezivi a grupului german Henkel. Pe piata adezivilor pentru gresie si faianta mai activeaza producatori ca Henkel, Gabbro, Baumit, Bengoss si Multistar, Henkel detinand circa 45% din piata.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri