Primul studiu de specialitate in domeniul francizelor estimeaza pentru anul acesta o crestere spectaculoasa a afacerilor de profil.

Piata francizei va inregistra, in acest an, o crestere cu 35% fata de anul trecut, prin cresterea numarului de retele de franciza si extinderea celor existente, cifra de afaceri a firmelor care lucreaza in acest sistem fiind in 2004 de 730 de milioane de euro.

„Apetitul intreprinzatorilor romani cu afaceri de succes de a-si extinde afacerea in sistem franciza ne indreptateste sa estimam ca, anual, cel putin cinci sau sase marci vor alege aceasta strategie de dezvoltare pe intreg teritoriul Romaniei“, se arata intr-un studiu realizat de CHR Consulting. Potrivit studiului, cererea de produse si servicii de calitate, coroborata cu cresterea nivelului de trai al populatiei si cu atitudinea fata de tot ceea ce este „marca“ sint factori hotaritori pentru atragerea de branduri renumite.

Bataie pe servicii si pe distributii

Specialistii de la CHR Consulting apreciaza ca intre domeniile cele mai dinamice in sectorul de franciza ce vor intra pe piata romaneasca cele mai importante sint cele din aria serviciilor, de la cele mai putin costisitoare, asa-zis servicii sociale - servicii auto, servicii de intretinere, de reparatii - la servicii bazate pe transfer de know-how, precum cele din domeniul educatiei, consultantei financiare, e-commerce etc.

Numarul de marci prezente in Romania pe baza unui contract de franciza-simpla, master franciza, francizor - se ridica la 171, dintre care 43 de origine autohtona. Cele mai extinse retele sint din domeniul serviciilor si al distributiei. Astfel, Fornetti, care are 300 de unitati in Romania, detine 27,2 % din totalul de retele de franciza, Allois Dallmayr Kaffe, cu 117 parteneri, detine 9,1% din total, iar Germanos, cu 75 unitati, detine 6,1 %.