Reprezentantii Grupul G. Canale&C. sunt de parere ca in urmatorii ani piata tipografiilor se va orienta catre dezvoltarea segmentului publicitar si de carte.

Compania are in plan in 2008 investitii in valoare de opt milioane euro. Potrivit administratorului G. Canale&C, Giuseppe Canale, investitiile constau in construirea unei noi locatii si achizitionarea de utilaje noi, menite sa asigure cresterea productivitatii si totodata sa permita producerea unor game diversificate de produse.

"Intr-o piata dominata de sapte jucatori principali, grupul se orienteaza catre cresterea calitatii serviciilor, prin efectuarea de investitii in tehnologie de ultima ora. Cu o investitie de peste 20 milioane euro in perioada 2006-2007, ne propunem sa devenim lideri de piata pe segmentul de carti si printuri publicitare ca raspuns la o crestere a cererii de piata", a declarat administratorul G. Canale&C, Giuseppe Canale.

Anul trecut, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 7,5 milioane euro, iar pentru 2008, estimeaza cresterea acesteia cu un procent de pana la 50%.

Citeste si:

"In urmatoarea perioada, piata se va orienta catre dezvoltarea domeniului publicitar, iar segmentul de revista va avea o dinamica constanta, in timp ce editurile de carti au asistat inca din 2007 la o crestere importanta. Pe acest segment trendul va fi acelasi in anii urmatori, in principal datorita cresterii interesului consumatorilor pentru cartile tiparite la culoare (carti fotografice, carti pentru copii, coffee-table books, etc)", a afirmat Canale.

O alta crestere pe care grupul G. Canale&C. o estimeaza se refera la segmentul tiparirii de carti pentru ziare. In prezent, din ce in ce mai multe ziare insereaza in cadrul editiilor suplimente de tip carti si reviste, ceea ce duce la o crestere semnificativa a volumului de produse tiparite.

In ceea ce priveste piata romaneasca, G. Canale&C. este de parere ca in Romania exista un potential important care va fi atins in urmatorii 7 – 8 ani, urmand sa atinga nivelul la care se situeaza in prezent alte tari din Europa, caracterizate prin volume foarte ridicate.

Fondata in anul 1915 de catre Giacomo Canale, compania G. Canale&C. detine in prezent patru locatii in Europa, cu peste 600 de angajati. In Romania, compania are o reprezentanta cu peste 160 de angajati. Compania are ca principal obiect de activitate tiparirea offset si web offset, utilizand toate tipurile de legare si finisare. De asemenea, compania produce toate categoriile de materiale ilustrate, precum enciclopedii, cataloage, carti, dictionare, reviste, materiale promotionale, calendare si suplimente pentru ziare.