Preturile carburantilor comercializati in statiile Petrom s-au majorat incepand de astazi cu 600 de lei pentru litrul de benzina si cu 1.400 de lei in cazul motorinelor, fata de valorile anuntate la sfarsitul saptamanii trecute, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, un litru de benzina Eco Premiu va costa pana la 33.100 de lei, fata de nivelul anuntat saptamana trecuta, de 32.500 de lei. Sortimentele Euro Premium si Premium fara plumb vor ajunge la 32.800 de lei, in timp ce sambata trecuta erau comercializate la circa 32.200 de lei. Benzina Top Premium Plus va avea un pret maxim de 36.700 de lei, in timp ce costul unui litru de Autogaz (gaz petrolier lichefiat - GPL) va ramane la valoarea de 17.600 de lei. Pretul unui litru de Super Euro Diesel va fi de 31.700 de lei, iar sortimentul Euro Diesel va costa 31.000 de lei pe litru.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri