Reprezentantii LUBRICHEM (Patronatul Producatorilor si Importatorilor de Lubrifianti, Chimicale si Accesorii Auto), patronat infiintat recent, spun ca timbrarea lubrifiantilor si a chimicalelor auto nu mai exista nicaieri in lume. Toate tarile in care nivelul contrafacerii acestor produse este neglijabil folosesc cu totul alte masuri prin care controleaza piata.

Pe de alta parte, desi acest procedeu se practica in Romania de mai bine de patru ani, din declaratiile oficialilor Registrului Auto Roman (RAR), aproape 50% dintre produsele destinate pietei auto nu indeplinesc criteriile de omologare sau nici macar nu sunt certificate. Altfel spus, sunt contrafacute.

"Pe langa faptul ca procedura timbrarii lubrifiantilor, chimicalelor si accesoriilor auto nu mai exista nicaieri in lume, pot exista produse contrafacute care sa aiba aplicat un astfel de timbru. Chiar daca timbrarea acestor produse da impresia unei masuri de siguranta, in realitate, ca urmare a aplicarii defectuoase a prevederilor legale, timbrul apare si pe produse contrafacute sau neconforme calitativ sau, mai grav, lubrifiantii pot prezenta marcaje cu timbre pentru piese auto si invers", a declarat presedintele LUBRICHEM, Serghei Condratov.

Timbrarea a fost introdusa in urma cu patru ani, la initiativa RAR si a fostului Minister al Transporturilor, Locuintei si Amenajarii Teritoriului, masura neavand un rol fiscal, ci unul de control asupra produselor neconforme calitativ sau contrafacute. Oficialul patronatului a apreciat ca analiza calitativa a produselor este realizata de RAR in laboratoarele unor societati agreate si nu in cele proprii, fapt care ridica semne de intrebare asupra corectitudinii studiului. Potrivit estimarilor patronatului, economiile realizate prin renuntarea la aceasta masura sunt de 1.500 de lei.

Tiparirea timbrelor, afacere detinuta de o singura firma

Pe de alta parte, de tiparirea acestor timbre se ocupa o singura firma privata, potrivit membrilor organizatiei patronale. Piata romaneasca a lubrifiantilor este de aproape 180 de milioane de litri anual, doar 40% din aceasta cantitate fiind timbrata. Iar produsele timbrate sunt doar cele vandute in recipiente de 1 si de 4 litri.

Produsele vrac sunt exceptate de la aplicarea timbrelor de conformitate. Desi sunt de acord ca legea care reglementeaza domeniul nu are deficiente majore, membrii LUBRICHEM vor propune in curand o serie de modificari legislative cu privire la acest domeniu, principalele solicitari avand in vedere intensificarea controalelor pe aceasta piata, consolidarea Autoritatii pentru Protectia Consumatorilor si majorarea de cinci ori a cuantumului amenzilor aplicate. In prezent, amenzile pentru comercializarea uleiurilor si a chimicalelor neconforme sunt intre 10 si 50 de milioane de lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri