"In Iasi nu am construit prea mult (n.r. - Rompetrol detine trei benzinarii) pana acum. Marturisesc ca am evitat piata Moldovei, care mi se parea putin haotica si neconsolidata, din cauza modului in care s-a structurat in ultimii 20 de ani. Efectul investitiei pe care o derulam la Iasi se va resimti si pe piata fortei de munca, numarul de angajati din judetul Iasi al Rompetrol urmand a creste de 87 la 140 de persoane", a declarat, miercuri, in conferinta de presa, presedintele Rompetrol, Dinu Patriciu.

Potrivit acestuia, Rompetrol are in plan construirea, in anul 2008, la nivel national, a 200 de statii mobile Expres de distribuire a carburantilor, complet automatizate, numarul acestora urmand sa se ridice in urmatorii doi ani la 500-600. Pana in prezent, Rompetrol detine 70 de statii Expres la nivel national.

Pe de alta parte, Dinu Patriciu a precizat ca nu este de acord cu eliminarea rovinietei si includerea acestei taxe in pretul carburantilor. "In general, noua, producatorilor, nu ne convine sa devenim perceptori fiscali. Nu cred ca e rolul nostru", a spus presedintele Rompetrol.

Grupul Rompetrol detine la Iasi, prin Rompetrol Downstream, trei benzinarii, doua in municipiul Iasi si una in
Pascani. Valoarea totala a investitiilor realizate de Grup in judet se ridica la finele lui 2007 la aproximativ trei milioane de dolari.