Compania ArcelorMittal Galati a cerut, miercuri, Tribunalului Galati sa oblige Directia Judeteana de Munca sa inregistreze actul aditional la contractul colectiv de munca, desi documentul nu a fost semnat de toate sindicatele care au participat la negocierile salariale purtate in ultimele luni.
Societatea ArcelorMittal Galati SA, reprezentata de avocatii sai, a cerut Tribunalului Galati sa dispuna inregistrarea actului aditional la contractul colectiv de munca al unitatii, transmite corespondentul NewsIn. Documentul a fost semnat, in data de 9 aprilie, cu sindicatele afiliate la Federatia Sindicala a Siderurgistilor-Metarom (sindicatele din sapte uzine ale combinatului: Cocserie, Furnale, Otelarii, Laminoare, Reparatii Siderurgice si Energie) si de Uniunea Teritoriala a Sindicatelor Libere de la Cai Ferate Uzinale.

Celelalte doua organizatii sindicate care au participat la negocierile salariale - Solidaritatea si Uniunea Sindicatelor Independente Forum reprezentand personalul TESA din combinat - nu au acceptat oferta salariala a patronatului si nu au semnat actul aditional. Potrivit legii, fara semnatura tuturor partenerilor de negociere, compania nu poate inregistra contractul colectiv de munca la Directia Judeteana de Munca, iar documentul nu produce efecte juridice.

ArcelorMittal Galati cere acum instantei sa oblige Directia Judeteana de Munca sa inregistreze acest document in forma actuala, adica fara semnatura tuturor sindicatelor.

Solidaritatea si Forum au facut cereri de interventie in proces, cereri admise de Tribunalul Galati. Presedintele Solidaritatea, Gheorghe Tiber, a declarat in fata instantei ca interesul celor doua organizatii sindicale este acelasi: respingerea de catre judecatori a cererii companiei siderurgice. Tiber a completat ca Solidaritatea este singurul sindicat din combinat care detine "reprezentativitate de gradul intai", adica numarul sau de membri este egal cu o treime din numarul salariatilor companiei, in timp ce UTSL si cele sapte sindicate afilialte la FSS-Metarom au "reprezentativitate de gradul al doilea", adica si-au obtinut reprezentativitatea prin afilierea la o federatie sau confederatie reprezentative la nivelul ramurii siderurgice. "In atare conditii, actul aditional nu poate fi inregistrat fara semnatura sindicatului cu prima reprezentativitate, adica Solidaritatea", a afirmat, miercuri, Gheorghe Tiber.

De partea cealalta, liderii FSS-Metarom, prezenti si ei in Palatul Justitiei la ora judecarii dosarului, au declarat ca Legea sindicatelor nu face asemenea distinctii. "Reprezentativitatea noastra este consfintita de legile tarii si recunoscuta de instanta. Avem dreptul sa semnam acte rezultate din procesul negocierii", a declarat presedintele filialei FSS-Metarom Galati, Ghiocel Constantinescu.

Urmatoarea infatisare in acest proces va avea loc joi, 29 mai, la ora 15:00.

Sindicatele afiliate la FSS-Metarom si Uniunea Teritoriala a Sindicatelor Libere de la Cai Ferate Uzinale au acceptat oferta avansata de administratia ArcelorMittal Galati, semnand impreuna cu reprezentantii patronatului un acord pe 9 aprilie. Actul aditional prevede eliminarea grupelor 1 si 2 de salarizare si promovarea angajatilor direct in grupa 3, precum si acordarea unei cresteri salariale de 9,5% dar nu mai putin de 100 de lei, a unui bonus anual de 2% din salariul incasat in ultimele 12 luni, ajutoare sociale majorate in caz de deces sau accident de munca si prima de Pasti de 200 de lei, cu 80 de lei mai mare decat pana acum. Toate drepturile convenite se aplica retroactiv de la 1 ianuarie 2008.

Documentul semnat expira, insa, la 31 decembrie 2008, ceea ce elimina posibilitatea unei alte negocieri salariale in cursul acestui an.

Liderii Solidaritatea si Forum au refuzat sa semneze un acord salarial in forma acceptata deja de FSS-Metarom si de UTSL. De altfel, Solidaritatea a declansat greva generala in combinatul siderurgic galatean pe 14 aprilie. In a doua zi de greva, pe 15 aprilie, Curtea de Apel Galati a suspendat protestul, iar pe 16 aprilie Tribunalul Galati l-a declarat ilegal. Solidaritatea a cerut cresterea salariului fiecarui angajat al combinatului ArcelorMittal Galati cu 275 de lei de la 1 ianuarie, dublarea sporului pentru week-endurile lucrate de la 25% la 50% si majorarea cuantumului primelor de la 120 la 300 de lei.

Solidaritatea si Forum cer acum patronatului reinceperea negocierilor salariale pana la 13 iunie, in caz contrar amenintand sa deschida din nou conflictul de interese.

Potrivit administratiei, sindicatul Solidaritatea are in jur de 3.500 de membri, din cei aproximativ 13.700 de salariati ai combinatului siderurgic ArcelorMittal Galati. Liderii sindicatului sustin, insa, ca organizatia numara cel putin 5.500 de oameni.

ArcelorMittal este cea mai mare companie de otel din lume, avand 330.000 de angajati in peste 60 de tari. In Romania, compania detine combinatele de la Hunedoara si Galati, producatorii de tevi din Roman si Iasi, precum si operatorul portuar Romportmet Galati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri