Lista cu plecari voluntare a stat deschisa o saptamana, timp in care 200 de ingineri, maistri si muncitori s-au inghesuit sa se inscrie (aproximativ 15% din numarul total al angajatilor), renuntand de buna voie la locul de munca, in conditiile in care excedentul de personal este doar de 70 de persoane, potrivit NewsIn.

„Lista de inscrieri a fost inchisa vineri, la ora 16.00, iar in aceasta saptamana vom analiza cererile si vom decide cine poate sa plece. Nu-i putem lasa pe toti sa renunte la locul de munca. Doar cu 70 de angajati aveam mai mult personal decat necesarul pentru productie”, a declarat Remus Patan, director general al ArcelorMittal Hunedoara.

Siderurgistii care au renuntat de buna voie la locul de munca vor primi, la plecare, intre 140 si 180 de milioane de lei vechi, in functie de vechime. In plus, ArcelorMittal Hunedoara le va plati salariile integral, pe o perioada de 6-9-12 luni, tot in functie de vechime.

Citeste si:

„Masura este legala, iar sumele acordate angajatilor care pleaca sunt negociate cu sindicatele si stipulate in Contractul Colectiv de Munca” a mai specificat Remus Patan.

Dupa plecarea celor 70 de siderurgisti, la Arcelor Mittal Hunedoara vor mai ramane 1.260 de angajati.