Grupul Rompetrol va aloca pana in 2012 aproximativ 80 milioane dolari pentru cresterea gradului de protectie a mediului pe platforma Petromidia.
Valoarea totala a investitiilor realizate de Rompetrol in ultimii sase ani in tehnologie si mediu se ridica la circa 600 milioane dolari, potrivit reprezentantilor companiei.

"Grupul va sprijini in continuare dezvoltarea activitatilor companiile prezente pe platforma Petromidia (Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals, Rompetrol Logistics, Ecomaster, Rompetrol Quality Control, Rominserv), in conditii de maxima eficienta tehnologica si de protectie a mediului", a declarat Dinu Patriciu, directorul executiv al Rompetrol.

Principalele doua companii ale Grupului prezente pe platforma Petromidia, Rompetrol Rafinare si Rompetrol Petrochemicals, detin inca din 2006 autorizatia integrata de mediu, in acord cu normele internationale in vigoare (IPPC - Directiva europeana privind prevenirea si controlul integrat al poluarii). In plus fata de obligatiile legale, companiile au adoptat si certificat in mod voluntar in aceeasi perioada sistemul integrat de management al calitatii, sanatatii si securitatii in munca si al mediului, conform standardelor internationale ISO 9001/2000, ISO 14001/2004 si a specificatiei tehnice OHSAS 18001/1999.

De la privatizarea rafinariei Petromidia (Rompetrol Rafinare Constanta, RRC) in 2001, Grupul a alocat aproximativ 225 milioane dolari pentru realizarea de investitii tehnologice si de mediu, dintre care aproximativ 40 milioane dolari au reprezentat investitii directe pentru protectia mediului. Pana in 2010, nivelul total al investitiilor se va majora cu aproximativ 250 de milioane dolari, obiectivele principale fiind atingerea excelentei in domeniul rafinarii petrolului si majorarea capacitatii de rafinare la cinci milioane tone/an.

Printre proiectele de mediu realizate de Rompetrol Rafinare se numara si reabilitarea sistemului de drenaj interior pentru protejarea apei subterane si implicit a lacului Sutghiol si a Marii Negre, precum si implementarea unui sistem integrat de monitorizare a indicatorilor de mediu (apa, aer, sol).

De asemenea, compania Ecomaster Servicii Ecologice a finalizat in 2006 proiectul de modernizare a statiei de epurare a apelor uzate de la Rompetrol Rafinare, prin care s-a majorat eficienta de indepartare a poluantilor din apele uzate, de la o medie de cel mult 70%, inainte de modernizare, la peste 96% in prezent. Statia colecteaza si trateaza fluxurile de ape industriale si menajere impure aferente platformei Petromidia si orasului Navodari.

Pentru monitorizarea indicatorilor de mediu dar si pentru asigurarea de analize industriale, Grupul a creat in 2004 compania Rompetrol Quality Control, care asigura in timp real monitorizarea surselor de poluare si a factorilor de mediu, evaluarea impactului asupra mediului (apa, aer, sol) a activitatilor industriale si asistenta de specialitate in cazul evenimentelor ecologice.

O alta masura adoptata de Rompetrol pentru protejarea Marii Negre este si stabilirea unui parteneriat intre Rompetrol Logistics si Autoritatea Navala Romana pentru asigurarea respectarii cu strictete a standardelor si legislatiei in vigoare cu privire la fluxul de produse petroliere prin danele 4 si 9 aferente portului Midia, inspre si dinspre rafinarie.

In acest an, Grupul va finaliza constructia unui nou terminal marin in largul Marii Negre, valoarea investitionala a proiectului fiind estimata la peste 90 milioane euro. Proiectul tehnic aferent constructiei a necesitat atat diverse studii geotehnice si geofizice pentru zona de amplasare a conductei, cat si toate datele de mediu disponibile privind regimurile vanturilor, valurilor, temperaturii apei si cutremurelor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri