Compania aeriana low-cost Ryanair, care si-a anuntat intentia de a anula de la 31 iulie cursele efectuate din Arad, a achitat, astazi, o parte din datoria pe care o avea fata de Aeroportul din Arad.
Directorul Aeroportului International Arad, Dan Balacel, a precizat, astazi, ca operatorul aerian a achitat 32.000 de euro din suma pe care o avea de plata si care care reprezinta taxele aeroportuare.

„De la inceputul colaborarii noastre, cei de la Ryanair nu si-a platit taxele aeroportuare. In cursul zilei de astazi, compania a achitat o parte din datorie, aproximativ 32.000 de euro, urmand ca pana la data de 31 iulie sa plateasca si restul datoriei, care este de aproximativ 30.000 euro. In cazul in care aceasta datorie nu va fi platita, compania risca sechestrarea unei aeronave la sol“, a declarat Dan Balacel.

Compania aeriana Ryanair a inceput la 1 aprilie operarea unei curse pe relatia Arad – Milano (Bergamo). Luna trecuta, operatorul aerian a anuntat ca, incepand cu 31 iulie, anuleaza cursa Arad – Milano (Bergamo), intrucat Consiliul Judetean Arad, in subordinea caruia se afla Aeroportul din Arad, nu si-a respectat angajamentele asumate.

Potrivit vicepresedintelui Consiliului Judetean Arad, Iosif Matula, operatorul aerian a conditionat mentinerea curselor Arad – Milano (Bergamo) de plata unei sume de 150.000 de euro catre companie, din partea CJ Arad, in baza unui contract de publicitate, autoritatile judetene nefiind insa de acord.

Autoritatile Arad au sustinut ca parteneriatul cu Ryanair nu a adus beneficii judetului, ci pierderi financiare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri