Noul magazin de proximitate Plus are o suprafata aproximativa de 1.230 metri patrati, dintre care 1.000 metri patrati suprafata de vanzare si 230 metri patrati spatii aferente. Magazinul este o constructie de tip „freestander”, care respecta un format standard si dispune de 56 de locuri de parcare.

Plus ofera o gama de peste 1.500 de produse, incluzand atat produse alimentare de baza, cat si produse nealimentare tip 1 (detergenti, cosmetice si hrana de animale). Aprovizionarea magazinului se face zilnic, din centrul logistic de la Ploiesti. Prezenta retelei Plus la Chitila se inscrie in programul de expansiune la nivel national initiat de companie, care va continua in toate orasele cu peste 15.000 de locuitori.

Brandul Plus exista pe piata germana de 35 de ani. Compania este deja prezenta cu circa 4.100 de magazine si peste 40.000 de angajati in opt tari europene (Germania, Austria, Ungaria, Polonia, Cehia, Portugalia, Grecia si Romania).