Grupul Rompetrol cere statului roman despagubiri pentru prejudiicile aduse companiei prin retinerea presedintelui firmei, Dinu Patriciu. Executivului i-a fost trimisa marti o nota formala de notificare a unei dispute, prin care guvernantii au fost anuntati ca s-au violat drepturile fundamentale si cele de protectie datorate companiei cat si managerilor sai, iar The Rompetrol Goup TRG a suferit pierderi economice si este indreptatita sa obtina compensatii juste.

NEGOCIERI.

TRG spera ca cererea sa va fi solutionata pe cale amiabila, pentru a se evita astfel procedurile de arbitraj international. Reprezentantii grupului si ai casei de avocatura care ii reprezinta au spus ca nu pot da detalii suplimentare in acest moment. Presa straina specula ieri ca despagubirile cerute s-ar ridica la sute de milioane de dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri