Functia de presedinte a fost preluata de Vasile Iorga. “Aceasta noua conducere isi va concentra atentia pentru atingerea tuturor obiectivelor mentionate in planul de afaceri al companiei, cu o abordare specifica pentru cresterea productiei si productivitatii, maximizarea profitului, bunastarea salariatilor si cu scopul declarat de a deveni unul dintre cele mai bune santiere navale din Europa”, au declarat reprezentantii companiei.

Noul presedinte, Vasile Iorga, a coordonat, in perioada 1996 – 1998, activitatea departamentului de marketing al santierului naval 2 Mai si DMHI, apoi, timp de patru ani, a fost director de planificare si control productie. In perioada 2002 – 2005, ca director al diviziei de reparatii nave, a coordonat activitatea pentru reparatia a aproximativ 130 nave, iar pana in 2007 a fost director al diviziei Indoor. In perioada ianuarie si pana in prezent a ocupat functia de vicepresedinte al DMHI, fiind numit presedinte din 15 octombrie.

Functia de vicepresedinte al DMHI a fost preluata, tot de miercuri, de Soon-Gil Hong, care intre 1982 – 1996 a fost coordonator de proiect pentru nave diverse, intre 1996 – 2000, lider al echipei de marketing, responsabil pentru activitatile din Grecia, Orientul Mijlociu si Africa. Din 2001 si pana in 2005 a fost reprezentant zonal in Grecia, iar intre 2005 – 2006, lider al echiper de marketing cu responsabilitati in coordonarea activitatilor pentru navele comandate din tarile europene si Orientul Mijlociu. Din 2006 si pana in 2008, a ocupat functia de director al Diviziei de Marketing
Petroliere, cu responsabilitati in activitatile de marketing pentru petroliere si vrachiere comandate din toata lumea.

DMHI are o conducere mixta romano-sud coreeana.