Gazprom analizeaza daca Romania ar putea sa faca parte din proiectul South Stream si in ce fel s-ar putea realiza acest lucru a declarat directorul general al Transgaz Ioan Rusu, dupa intalnirea cu o delegatie a Gazprom condusa de Vlada Rusakova .
Reprezentantii Gazprom, Romgaz si Transgaz au discutat miercuri, la Bucuresti, despre posibila colaborare dintre gigantul rus si companiile romanesti pentru dezvoltarea capacitatilor de depozitare si de tranzit a gazelor pe teritoriul Romaniei si despre proiectul gazoductului South Stream.

Delegatia rusa a fost condusa de directorul de dezvoltare strategica, Vlada Rusakova, care este si membru in Consiliul de Administratie al Gazprom.

"In cadrul intalnirii, s-au analizat perspsctive de colaborare in domeniul inmagazinarii subterane a gazelor in Romania, dezvoltarea acestei activitati, dar si alternativa de dezvoltare a capacitatilor de tranzit existente si constituirea de noi capacitati de tranzit pe teritoriul Romaniei, luand in considerare aspecte privind sistemul de conducta South Stream pe care Gazprom il are in analiza", a declarat directorul general al Transgaz, Ioan Rusu, in urma intalnirii, potrivit NewsIn.

Acesta a precizat ca in luna decembrie va avea loc urmatoarea intalnire dintre reprezentantii gigantului rus si cei ai Transgaz si Romgaz.

Chestiunea disponibilitatii Romaniei de a participa in acest proiect, care este perceput ca o contrapondere la gazoductul proiectat de SUA si UE Nabucco, este motiv de disputa la nivelul declaratiilor liderilor politici de la Bucuresti. Astfel, presedintele Basescu este cunoscut ca fiind promotor asiduu al proiectului Nabucco, in vreme ce saptamana trecuta ministrul Finantelor si al Economiei, Varujan Vosganian, afima ca Romania este deschisa participarii la South Stream.

Reactia Comisiei Europene la tatonarile Gazprom este ca South Stream "nu este o prioritate" pentru UE, ci Nabucco, dar statele membre sunt libere sa se asocieze ambelor proiecte.

"Comisia Europeana nu considera South Stream o prioritate, dar nici nu se opune acestui proiect. Daca o tara doreste sa participe la construirea acestei conducte, este libera sa o faca, dar CE nu ofera in acest moment nici un sprijin financiar sau de alta natura pentru acest proiect", a declarat miercuri pentru NewsIn Ferran Tarradellas, purtatorul de cuvant al comisarului pentru energie Andris Piebalgs.

Presedintele comisiei de afaceri externe din Duma de Stat, Konstantin Kosacev a declarat pentru NewsIn ca Gazprom trebuie sa respecte acordul semnat cu Bulgaria si sa nu redirectioneze South Stream prin Romania.

Presedintele comisiei de afaceri externe din Duma de Stat s-a aflat marti seara la o dezbatere la Bruxelles pe tema relatiilor UE-Rusia, transmite corespondentul NewsIn.

Intrebat daca poate da detalii despre planurile Gazprom cu privire la Romania, de vreme ce o delegatie a monopolului rus s-a aflat miercuri la Bucuresti, Kosacev a sustinut ca aceste negocieri sunt "pur economice" si nu au nici o dimensiune politica.

"Stiu insa ca chestiunea pretului la gaze e foarte importanta pentru Romania. Acum un an cand am fost in Romania am fost intrebat de mai multe ori acelasi lucru - de ce e pretul atat de mare. Nu stiu. Nu exista un pret al pietei, in fiecare tara este negociat bilateral", a spus Kosacev.

Referitor la acordul deja existent cu Bulgaria privind South Stream si la perspectiva ca aceasta conducta sa fie redirectionata prin Romania, politicianul rus a spus ca "daca acest acord (cu Bulgaria - n.r.) este semnat, nu vad nici un motiv pentru redirectionarea conductei prin Romania."

"Rusia trebuie sa-si indeplineasca obligatiile potrivit contractului. Dar nu sunt informat despre cum evolueaza acest proiect in Romania. Nu este o chestiune politica, ci una ce tine de Gazprom si de negocieri comerciale. Nu se discuta in Duma de Stat", a precizat Kosacev.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri