Dumitru Petrescu este un mic intreprinzator indra-gostit de masinile frantuzesti. El si-a cumparat recent un Peugeot 407 si vrea sa-si vanda vechiul Citroen Xsara.

Masina pe benzina a fost achizitionata in 1999 la un pret de circa 14.000 dolari. Petrescu doreste pe ea 6.500 euro, in conditiile in care masina are circa 144.000 kilometri parcursi si nu a fost menajata deloc. Toate telefoanelor primite au fost de la samsari si nimeni nu a oferit mai mult de 4.500 euro. Toti cei care au telefonat au motivat ca este o masina frantuzeasca, care este "greu de maritat".

Nici un particular nu a parut interesat de masina lui Petrescu, cu toate ca anunturile acestuia vorbeau de un pret discutabil. "Romanii sunt adeptii principiului "o masina germana este o masina germana" si le prefera pe acestea cu toate ca nu intotdeauna fiabiliatea lor este cea mai buna" ne spune Cosmin Radulescu, samsar de autovehicule second-hand. "Daca oferi un Opel, ai imediat cumparatori, indiferent de pret" ne spune Cosmin.

Intr-un clasament al clubului german de autovehicule ADAC, Opel ocupa un loc la mijlocul clasamentului in ceea ce priveste numarul de chemari pentru diverse defectiuni. Cei drept, Citroen e la cateva locuri in urma, dar diferenta dintre cele doua marci nu justifica diferenta de optica a romanilor fata de cele doua marci.

De altfel, si in targurile de masini cele mai bine vandute sunt tot cele germane. Un Opel Astra din 1992-1995 poate fi achizitionat cu 3-4.500 euro.

Preturile pot parea mici, dar daca ne uitam la un site pe care se vand masini internationale - www.auto.top100.ro - vedem ca un Astra din 1992 poate fi achizitionat chiar cu 600 de euro. Ce-i drept, deocamdata teroretic pentru ca legea romana interzice importul masinilor second-hand care nu indeplinesc normele de poluare Euro III. Dar dupa ce vom intra in Uniunea Europeana, aceasta bariera va fi eliminata. Vom risca sa devenim un cimitir de masini al Europei. Exemplul polonez este unul concludent: in primele patru luni ale acestui an au fost importate 270.000 de masini vechi, din care 70% au peste 10-12 ani.

Pretul masinilor la mana a doua e prohibitiv pentru cumparatorul roman.

Citeste si:

Pana atunci trebuie sa ne multumim cu oferta de masini care indeplinesc Euro III ale importatorilor de autovehicule sau sa apelam la un samsar. Oferta importatorilor nu este foarte mare.

Navigand pe site-urile celor care vand masini second-hand am vazut ca doar unul are peste 100 de oferte: European Auto Sales (252 oferte). Acesta ofera un Citroen Xsara Combi cu 3950 Euro, la 125.000 kilometri.

Problema este ca masina este in Olanda, iar pretul ei cu taxe si transport ar putea creste cu 50%. Pe acelasi site vedem ca un Opel Astra din 2000-2001 are preturi cuprinse intre 5.550 si 6.650 euro, iar kilometrajul acestora este peste 150.000 kilometri. "Sunt preturi foarte mari. Am fost de mult ori in Germania si am vazut oferte de Opel Astra din 2000-2001 cu preturi in jur de 4.000 de euro. Cu transport, taxe si comisionul pentru cel care va aduce masina, costul ei este de 6.000-6.500 euro" ne spune Cosmin Radulescu. Comisonul pentru samsar este de 500-600 euro.

Masinile care sunt aduse in Romania au in jur de 120.000 kilometri. "La Opel Astra cele mai multe oferte in Germania sunt la modelele Combi. Neamtul prefera aceste modele pentru ca vrea o masina de familie" ne mai spune Cosmin.

Pe langa targuri, samsari, importatori de vehicule second-hand, se mai pot cumpara vehicule la mana a doua de la producatorii romani. Puteti achizitiona o Dacia Nova din 1998 cu 52 milioane lei, o Dacia Break din 2004 cu 130 milioane lei, o Super Nova Clima din 2001, la 4.000 de euro, sau o Solenza Clima din 2004 cu 5.700 euro.

Sfaturi pentru cumparatori

Mai toate masinile din targuri au kilometrajul modificat ne-au spus mai multi samsari de autovehicule. Ei nu cred ca este posibil ca o masina de 10-12 ani sa aiba doar putin peste 100.000 kilometri parcursi. Daca luati masini de la importatori, trebuie sa tineti cont ca multe din masini au fost folosite la activitati de taximetrie, si chiar daca au fost reparate si au garantie, dupa expirarea acesteia s-ar putea sa aveti probleme. Daca apelati la samsari sa va aduca masini din Occident este bine sa stiti ca trebuie sa le dati un avans si puteti avea surpriza sa va spuna ca in contul banilor pe care ii aveti, nu veti putea achizitiona masina dorita si ca trebuie sa va multumiti cu un model mai putin performant.