Un studiu al Coface Intercredit Romania, care analizeaza comparativ procedurile de faliment si recuperarea sumelor de la debitori in statele din Europa Centrala si de Est, da sanse mici creditorilor romani.

Situatia in care societati comerciale au de recuperat creante de la firme debitoare este frecventa. In multe cazuri, societatea debitoare intra in incidenta de plati si devine subiect al unei proceduri de faliment. In asemenea situatii, procedura legala impune inscrierea creantei intr-un tabel al creditorilor (al celor care au dreptul la despagubiri) si, ca efect al lichidarii bunurilor debitoarei, recuperarea creantei neincasate. Problema practica este aceea a sanselor de recuperare efectiva a debitelor pe care creditorii le au impotriva societatii falite. Care ar fi sansele de incasare a creantei unui creditor chirografar (fara o garantie reala)?

Mai bine ca-n Brazilia, in urma Europei

Potrivit studiului, in Romania, numai in 6,9% din numarul total de falimente exista sanse reale de recuperare. Insa daca aveti afaceri cu o firma din Brazilia si partenerul dumneavoastra intra in faliment, aveti numai 0,00002% sanse ca sa va mai recuperati ceva. Desi stam mai bine decit in Brazilia, fata de statele din Europa Centrala si de Est sintem inca in urma, unde procentele sint mult mai satisfacatoare - 20% in Serbia-Muntenegru, 26% in Croatia, 30% in Ungaria, 32% in Bosnia-Hertegovina si 34% in Bulgaria. Aceste procente, desi sint mai incurajatoare, nu sint totusi cum ar trebui sa fie. In Europa de Vest, rata de recuperare este de 68%-85%.

Campioni la infiintarea firmelor

Infiintarea unei societati comerciale implica un anumit numar de proceduri, timp si bani pentru un capital minim legal de functionare a unei firme.

In Romania, infiintarea unei societati comerciale dureaza mult mai putin, implica formalitati mai putine, iar capitalul social minim necesar pentru infiintarea unei societati comerciale, raportat la venitul mediu pe cap de locuitor, se afla cu mult sub necesarul din celelalte tari, reprezentind aproximativ 0,27 din venitul pe cap de locuitor. In cifre exacte, daca in Romania, pentru infiintarea unui SRL, capitalul social minim este de doua milioane de lei (aproximativ 56 de euro), in Ungaria, capitalul minim legal este de 12.000 de euro.

Citeste si:

Procedura mai greoaie

In Romania, creditorul poate executa o creanta intr-un interval mediu de 335 de zile, inferior celui consemnat in Ungaria - 365 de zile sau Bulgaria - 440 de zile.

In schimb, in Serbia-Muntenegru, perioada pentru executarea unei creante ajunge la 1.028 de zile. Pe de alta parte, executarea unei creante necesita 43 de proceduri in Romania, cu mult peste nivelul intilnit in Ungaria - 21 sau Croatia - 22.

In Ungaria, conform datelor Coface, ponderea costurilor de recuperare in total debit recuperat se ridica la 8,1%, in comparatie cu 12,4% in Romania si 14% in Bulgaria. Cel mai ridicat procent este intilnit in Serbia-Muntenegru, unde aceste costuri au o cota de 23%.

Banii vin totusi repede

In cadrul derularii oricarei afaceri, ideal ar fi ca banii sa fie incasati la termenul de scadenta, considera Coface. Multe firme sint nevoite sa-i actioneze in instanta pe debitorii lor, pentru a-si recupera creantele neincasate. Din punctul de vedere al timpului si al banilor investiti de la momentul la care incepem procesul, obtinem sentinta, angajam un executor judecatoresc si executam efectiv pe debitor, Romania sta bine fata de vecini.