Pe piata telefoniei mobile din Romania, lupta se da intre jucatori globali

Lupta pentru suprematia pietei romanesti de telecomunicatii se da acum intre Vodafone, cea mai mare retea de telefonie mobila din lume, care in luna iunie a preluat Connex, si Orange Romania. Ambele companii, niste colosi ai pietei de profil, poarta batalii aprige pe toate fronturile. Cu atat mai mult cu cat un procent in plus la cota de piata este o victorie care se masoara in sume cu cateva zerouri in coada. O prima runda a fost castigata de Orange, care a anuntat ca a devansat, pentru prima data, numarul clientilor Connex.

In prezent, numarul clientilor Vodafone a ajuns la 165 de milioane, iar cifra de afaceri a atins 24,4 miliarde euro. Veniturile gigantului britanic s-au rotunjit frumos mai ales dupa ce a patruns si pe pietele din Cehia (unde a preluat compania de telefonie mobila Oskar) si Romania. Connex Romania este cea de-a sasea companie a grupului, contributia firmei constand in cei 5,25 milioane clienti.

Orange a ajuns la 5,7 milioane clienti

Spre deosebire de rivalul sau Vodafone, grupul Orange are doar 56,1 milioane de abonati la nivel mondial, iar cifra de afaceri, in primul semestru al anului, s-a apropiat de 11 miliarde de euro. Cu toate acestea, reprezentantii Orange Romania spun ca „ne vom mentine pozitia de lider pe piata romaneasca de telecomunicatii indiferent cu ce branduri vom concura”. Declaratia a fost facuta in momentul in care Orange a anuntat ca a depasit, pentru prima oara in Romania, numarul abonatilor Connex, ajungand la 5,72 milioane de clienti.

Connex schimba strategia

Citeste si:

Oficialii Connex sunt reticenti in ce priveste raportarile facute de principalul lor concurent. Ted Lattimore, presedintele Connex, precizeaza ca, „in acest an, strategia noastra s-a schimbat putin si am preferat sa nu-i inregistram in baza de clienti pe cei inactivi in retea”. Reprezentatul Connex face referire la posesorii de cartele in cazul carora serviciile Connex fie nu sunt folosite deloc, fie sunt utilizate extrem de rar (dau bip-uri si asteapta sa fie sunati). „Planurile de viitor vizeaza castigarea pozitiei de lider absolut si in privinta numarului de clienti”, a adaugat Lattimore.

Statisticile fiecarui sfarsit de an arata ca, din 2001 si pana in prezent, numarul clientilor Connex a fost de fiecare data mai mare decat cel al clientilor Orange. Diferentele au avut valori mai putin semnificative abia din 2003, insa fara a schimba locurile intre cei doi operatori.

Telefonia mobila in Europa Centrala si de Est

Tara Grad de penetrare
Cehia 105% (persoane care au carduri la mai multi operatori)
Slovenia 99%
Lituania 95%
Ungaria 88,6%
Polonia 58%
Romania 50%

Numar de abonati

Ungaria 8,9 mil
Polonia 22,6 mil
Romania 11,3 mil
Estonia 1,3 mil