"Bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2009 este acum in lucru, insa estimam o scadere a acestuia cu 30% fata de cel din 2008, din cauza scaderii tranzitului produselor prin terminal. In doua-trei luni vom avea o schema a bugetului de venituri si cheltuieli si in aprilie s-ar putea aproba. Cam tot atunci vom avea si rezultatele financiare pe anul 2008, pe care le vom face publice dupa incheierea auditului", a explicat Vasile Miu.

De asemenea, directorul comercial al companiei, Gabriel Daraban, a declarat agentiei NewsIn ca in 2008 au fost rulate 11,5 milioane tone titei si estimeaza ca in 2009 acestea vor scadea la 8-8,5 milioane tone titei rulate.

"Criza a lovit toate rafinariile si combinatele petrochimice din tara. In functie de traficul produselor petroliere rulate, estimam o reducere a bugetului cu 30%" pentru 2009", a precizat Gabriel Daraban.

Oil Terminal a obtinut in primele noua luni ale anului 2008 un profit net de 1,52 milioane lei, de 4,8 ori mai mic decat cel din perioada similara a anului anterior, in timp ce afacerile sale au sporit cu 12%. In intervalul ianuarie-septembrie 2007 Oil Terminal afisase un profit net de 7,3 milioane lei. Afacerile companiei au sporit cu 12%, in primele noua luni din 2008, la 98 milioane lei, fata de intervalul echivalent din 2007, cand acestea s-au cifrat la 87,56 milioane lei. Compania a atras venituri totale de 99,7 milioane lei in primele trei trimestre ale anului trecut, cu 8,4% peste nivelul consemnat in perioada similara din 2007, cand acestea au fost de 91,9 milioane lei, potrivit informatiilor anuntate de companie pe portalul BVB in noiembrie 2008.

Citeste si:

Cheltuielile totale inregistrate de Oil Terminal in primele noua luni din 2008 s-au ridicat la 97,8 milioane lei (26,86 milioane euro), cu 17,5% peste costurile din aceeasi perioada a anului anterior, de 83,2 milioane lei.

Actionariatul companiei este format din Ministerul Economiei, cu 59,62% din actiuni, Fondul Proprietatea (10%), iar 30,37% din actiuni apartin altor actionari. Compania este listata la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti, cu simbolul OIL.

Oil Terminal SA Constanta este companie specializata in vehicularea titeiului, produselor petroliere si petrochimice lichide si a altor produse si materii prime in vederea importului/exportului si tranzitului. Oil Terminal Constanta reprezintã unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei.