“In 2008 am realizat afaceri de peste 400 mil. lei (aprox. 108 mil. euro), spre deosebire de 2007 in care am raportat putin peste 300 mil. lei (aprox. 90 mil. euro). De asemenea, am inregistrat un profit net similar cu cel din anul 2007, intre 27 si 28 mil. lei. Cred ca pentru anul acesta o crestere de doua cifre este una ambitioasa”, a declarat, pentru Wall-Street, Cristian Savu (foto).

Potrivit oficialului McDonald’s, mentinerea unui nivel constant de profitabilitate, in ciuda cresterii cifrei de afaceri, a fost determinata de mai multi factori printre care deprecierea “galopanta” a leului, cresterea preturilor alimentelor de 7-8% la nivel mondial, respectiv presiunea salariala.

“Un management bun si decizii corect luate reprezinta doua modalitati de a face fata mai usor actualului context economic. Imi este greu sa cred ca multe companii nu sunt afectate de criza. Noi am incercat sa ne protejam prin diferite masuri: o platforma salariala buna (media veniturilor a crescut in a doua jumatate a anului trecut cu 22-25%), am negociat pe termen lung contractele de achizitie, punem accent pe stabilitatea costurilor si a preturilor de vanzare. Preferam sa mergem pe un profit mic pe produse si pe vanzari mari”, spune Cristian Savu.

Compania isi va sustine cresterea prin politica de preturi adoptata, accesibila publicului larg.

“De foarte multi ani am crescut preturile sub nivelul inflatiei. In conditiile in care lucrurile nu vor degenera la nivelul economiei romanesti, noi nu ne vom atinge de preturi pentru foarte mult timp de acum incolo. Vrem sa continuam sa fim accesibili pentru publicul larg, in conditiile in care restaurantele McDonald’s servesc zilnic aproximativ 300.000 de clienti”, afirma Savu.

Totodata, McDonald’s Romania va continua in 2009 procesul de extindere si modernizare a lantului de restaurante, avand in plan construirea a sase noi locatii. Valoarea investitiilor se ridica la aproape 20 de milioane de euro.

Citeste si:

“Vom deschide un nou restaurant in zona Drumul Taberei din Bucuresti cu o investitie majora de peste 4 mil. euro. Restaurantul va fi inaugurat in prima jumatate a acestui an si va avea 70-80 de angajati. Sunt in lucru unitati in Piatra Neamt si Sibiu. Alocam o importanta deosebita si modernizarii locatiilor actuale. Am investit 1 mil. euro in restaurantul din zona Unirea, iar in cateva zile vom redeschide si locatia din zona Pantelimon-Electroaparataj”, adauga Cristian Savu.

In urma parteneriatului incheiat intre firma austriaca Leipnik Lundenburger Invest (LLI) si McDonald’s Europa, producatorul de morarit si panificatie Titan, unul din cei mai importanti jucatori pe plan local, va investi 10 mil. euro in constructia unei unitati de productie de chifle, beneficiarul fiind McDonald's Romania.

Investitia vizeaza constructia fabricii si achizitionarea echipamentelor de productie aferente. Constructia noii unitati va fi demarata in aproximativ o luna de zile, urmand ca productia sa inceapa in ianuarie 2010, conform declaratiilor lui Stefanos Krommydas, directorul general al Titan.

Noua unitate de productie va avea o suprafata de 3.500 de metri patrati si aproximativ 20 de angajati.

McDonald's Romania este o filiala a companiei internationale McDonald's Corporation, cel mai mare operator de restaurante din lume. Reprezentantii McDonald's au declarat la inceputul lunii, intr-un interviu acordat Reuters, ca grupul isi va grabi extinderea pe piata central si est-europeana, ca sa profite de pe urma cresterii viguroase a regiunii si a cresterii numarului de clienti din clasa medie. Astfel, grupul vrea sa investeasca intre 1 miliard si 1,1 miliarde dolari in restaurantele sale din Europa in 2009.