Cei peste 7.000 de actionari ai societatii GEPA SA au primit inca o veste rea. Pana se va gasi un spatiu mai mare, situat intr-o zona cu vad comercial, in care firma sa-si desfasoare activitatea in bune conditii, vanzarile companiei sunt sistate. Dar exista si o veste buna pentru cei care au cumparat actiuni GEPA de-a lungul timpului: reprezentantii firmei sustin ca, pana la sfarsitul anului, gama produselor comercializate va fi largita. „Proprietarii spatiului pe care il inchiriasem in Bulevardul Dacia nu au fost de acord cu prelungirea contractului. Chiar daca ar fi marit un pic chiria, am fi ramas acolo. Dar am inteles ca ei vor sa darame acea constructie“, ne-a declarat Andreea Dumitru, administratorul societatii. „Depunem toate eforturile pentru a gasi un spatiu cat mai repede, fiindca stam cu marfa in depozit, iar noi vrem sa ne si extindem. Am gasit ceva spatii, insa chiriile sunt, din pacate, foarte, foarte mari“, a precizat reprezentantul firmei GEPA.

Profit mic, dar fara dividende

Detinatorii de actitni GEPA par sa aiba ghinion si anul acesta. Din 1998 pana in 2004 societatea nu a distribuit dividende, desi au fost ani in care a existat profit. In 2001, profitul a fost de 66 milioane lei, in 2002 a scazut la 62 milioane lei, in 2003 aproape s-a dublat, iar un an mai tarziu a inregistrat o cifra-record, de 233 milioane lei. Dar, conform hotararilor AGA, nici o parte a profitului n-a ajuns la actionari sub forma de dividende, urmarindu-se, spun oficialii companiei, „dezvoltarea societatii si cresterea valorii pretului actiunilor GEPA pe piata valorilor mobiliare“. Datele preluate de pe Bursa Electronica RASDAQ SA arata ca, in ultimul an, pretul maxim la care au fost tranzactionate actiunile GEPA a fost de 0,1400 lei (RON), iar pretul minim de tranzactionare a fost de 0,0700 lei (RON). Valoarea nominala a unei actiuni este de 0,1000 lei (RON). In acest moment, pretul actiunilor GEPA se afla pe pragul de jos, sub valoarea nominala, in ultima zi in care au fost inregistrate tranzactii - 12 august 2005 - o actiune valorand 0,0700 lei (RON).

Conform datelor preluate de la CNVM, in acest moment Gheorghe Padure detine 1.135.301 actiuni, ceea ce reprezinta o cota de 16,89%, cetateanul Berruezo Resina Juan Jose detine 1.151.027 actiuni, ceea ce ii asigura participarea la profit intr-o cota de 17,13%, restul de 4.433.846 – reprezentand 65,98% din actiunile GEPA - fiind detinute de micii actionari.

Un pic mai bine pentru cineva

Conform datelor publicate pe site-ul societatii, GEPA a fost infiintata in 1987, la Anvers (Belgia). Dupa 1989, compania si-a extins activitatea prin crearea societatii Gepa Electro Center, in Romania. La putin timp dupa aceea, conducerea magazinului a hotarat schimbarea profilului, odata cu transformarea numelui in Gepa Center. In acelasi timp, a fost creata noua societate Gepa Decor, preocupata de distributia in Romania a mobilierului tapitat si a accesoriilor din metal si sticla. Cu timpul, gama produselor s-a largit, Gepa Decor devenind distribuitor exclusiv atat pentru mobilier importat din cateva tari europene, cat si pentru cel fabricat in Romania. In paralel, au fost deschise doua noi magazine pentru reprezentare, prin infiintarea firmelor GEPA SA, in subscriptie publica, si Mobila-Gepa SRL. In 1996, George Padure candideaza ca independent la Primaria Sectorului 1 din Bucuresti si castiga. Ulterior, devine membru PNL, apoi se inscrie in PSD.

In 1997, Padure si Berruezo iau decizia sa se extinda in toata tara si, in luna octombrie a acelui an, lanseaza campania „Un pic mai bine pentru dumneavoastra!“, in urma careia 7.503 persoane au fost convinse sa cumpere actiuni GEPA. La vremea respectiva, GEPA intentiona sa stranga prin subscriptie publica suma de 50 de miliarde de lei, bani cu care s-ar fi cumparat spatii si s-ar fi deschis un lant de magazine in toata tara. Desi a beneficiat de reclama si a prelungit termenul final al campaniei pana la 31 martie 1998, compania nu a reusit sa stranga decat 4,4 miliarde de lei. Suma insuficienta pentru expansiunea in tara, dar nereturnata actionarilor, chiar daca actiunea de strangere de fonduri nu a avut succesul scontat. O lunga perioada, intre actionarii nemultumiti de activitatea societatii si George Padure a fost un razboi de uzura. Actionarii l-au acuzat pe Padure ca nu a varsat numerarul promis si ca nu au fost informati despre situatia financiara a firmei. Omul de afaceri a respins acuzatiile sau a ignorat semnalele primite de la micii investitori.

AVAS si-a recuperat creanta

Dar nu actionarii i-au dat palpitatii lui George Padure. Cea mai delicata problema a fost creditul de 1,3 milioane de dolari luat de societate de la Bancorex, pentru care a angajat o ipoteca asupra imobilului din Calea Dorobantilor si a semnat un contract de gaj asupra marfurilor din magazin. Inevitabil, GEPA a ajuns in portofoliul AVAS si a fost silita sa plateasca. „Societatea isi plateste toate obligatiile, si-a achitat tot. Nu mai are nici o datorie catre AVAS, a platit pana in luna aprilie 2005 tot ce a avut de plata“, a declarat, pentru SFin, George Padure, fondatorul grupului GEPA. „Gepa a fost un exemplu fericit, de debitor care si-a achitat obligatiile“, a confirmat Giliola Ciorteanu, vicepresedintele pentru coordonarea activitatii de valorificare a activelor bancare al AVAS. Conform raportului asupra activitatii de valorificare a creantelor bancare, comerciale si fiscale, redactat la jumatatea anului 2005, prin esalonarea consolidata a creantelor si rescadentarea termenelor de plata, de la GEPA au fost recuperate 27,5 miliarde de lei.

Acum, ca a scapat de povara datoriilor, Padure respira usurat si se uita mai increzator spre viitor. „Estimam profit anul acesta, dar nu de zeci de miliarde. Daca vom avea un miliard profit, noi vom fi multumiti“, spune omul de afaceri. „Cand vom largi gama, estimam un profit net de circa 300 de milioane lunar“, subliniaza George Padure. Pana atunci, ramane de rezolvat problema spatiului, fara acesta firma nemaiputandu-si desfasura activitatea. „Probabil, cred eu, undeva in octombrie vom putea sa ne mutam si sa incepem activitatea“, afirma omul de afaceri, ingrijorat acum mai degraba de nivelul tarifelor care i se cer. „E greu. Sunt preturi foarte mari si stam in dubiu. Am gasit spatii de 400, de 600 de metri patrati, dar noua ne trebuie mai mari de 1.000 de metri patrati. O sa vedem ce vom face“, a conchis George Padure.

Un vis neimplinit

Reteaua de magazine GEPA din tara a ramas un vis neimplinit, la care au cotizat peste 7.000 de actionari. „Nu avem magazine GEPA in tara, insa livram marfa la 75 de magazine partenere“, recunoaste fondatorul firmei. Pe site-ul societatii, esecul este infasurat in vorbe goale de un autor usor agramat. „Realizarea unui lant de magazine la nivel national ramane in continuare obiectivul principal al societatii, însa acest lucru presupune un fond de investitii consistente (chirii si amenajari, mobilier comercial, mijloace de transport etc.), fondurile societatii, atat la constituire, cat si azi, fiind insuficiente, la care se adauga situatia economiei din tara noastra si lipsa puterii de cumparare“.
Actionarii care au alimentat cu propriile fonduri acest vis nu au insa motive de multumire. Din 1998, cand un dolar valora 8.900 de lei vechi si pana azi, cand a ajuns la 28.700 lei vechi, nu au vazut un leu din banii investiti. Si probabil ca nici nu vor vedea prea curand, daca tinem seama de posibilitatile de dezvoltare ale companiei din acest moment.