In urma deciziei conducerii, societatea va functiona cu o singura instalatie de amoniac si se va opri in totalitate activitatea de productie de ingrasaminte complexe NPK.

Circa 170 de salariati, din totalul de 2.630, vor fi trimisi in somaj tehnic in perioada 13-30 aprilie. Salariatii vor primi 75% din salariul lunar.

“Conform intelegerii avute cu reprezentantii sindicatelor, pe perioada somajului tehnic, salariatii vor ramane la dispozitia societatii, astfel incat, in cazul in care conditiile economico-financiare si de piata se imbunatatesc, activitatea societatii sa poata fi reluata la capacitate in cel mai scurt timp posibil”, se indica in comunicatul societatii.

Azomures a obtinut anul trecut un profit net de 50,57 milioane lei (13,7 milioane euro), in scadere cu 9% fata de cel din 2007, pe fondul cresterii cheltuielilor cu 49%. In schimb, afacerile companiei au crescut cu 39,4% fata de 2007, la 1,14 miliarde lei (310,9 milioane euro).

Azomures, cel mai mare producator de ingrasaminte din tara, are un capital social de 52,6 milioane lei, divizat 526 milioane actiuni cu o valoare nominala de 0,10 lei. Actionarul majoritar al companiei este Transworld Fertilizers Holding Luxemburg, cu 55,97%. Azomures Holdings LLC detine 19,05% din totalul actiunilor.