"Conducta va fi finalizata in septembrie. Chiar si asa, ea nu va putea fi pusa in functiune decat la 1 ianuarie 2010, asa cum era prevazut initial, intrucat contractele sunt incheiate incepand cu aceasta data. Asa este conventia, iar noi suntem oricum in grafic cu lucrarile", a spus Ioan Rusu, potrivit NewsIn.

Potrivit directorului general al Transgaz, punerea propriu-zisa in functiune a conductei ar fi putut avea loc la o luna de la finalizarea ei, adica in octombrie, insa acest lucru ar presupune renegocierea tuturor contractelor deja incheiate.

E.ON Gaz Romania, Distrigaz Sud SA, Petrom Gas SRL si MOL Energy Trade Ltd. au rezervat o capacitate insumata de 140.662 mc/h pe partea romaneasca a conductei de gaze Szeged-Arad, informeaza portalul Transgaz. De asemenea, alte cinci companii au rezervat capacitate de gaze pe partea ungara a conductei Szeged-Arad. GdF Suez, MOL Energiakereskedő Kft., E.ON Földgáz Trade Zrt., EconGas GmbH si Global NRG Zrt. au solicitat o rezervare a capacitatii pe termen lung pentru punctul de frontiera de la Csanadpalota ce insumeaza 160.662 m3/h, potrivit informatiilor transportatorului.

Acesta este cel mai avansat proiect al Romaniei privind interconectarea conductelor de gaze cu tarile vecine. Recent, Romania si Bulgaria au ajuns la un acord in privinta interconectarii retelelor de gaze naturale.
SNTGN Transgaz SA Medias – Romania si FGSZ Natural Gas Transmission Ltd.-Ungaria au semnat la 1 iulie 2008 Acordul de dezvoltare si construire a conductei de interconectare Szeged –Arad.

Lungimea totala a conductei va fi de 109 km si va avea un diametru de 700 mm. Pe teritoriul Romaniei, conducta de interconectare are o lungime de aproximativ 62 km intre punctul de conectare Horia (langa Arad) si punctul de frontiera Csanadpalota (Nadlac) de la granita de stat dintre Romania si Ungaria.

Conducta de gaze Arad - Szeged va avea o capacitate de 4,4 miliarde metri cubi pe an, corespunzator unui debit mediu orar de 500 mii metri cubi/ora, potrivit datelor oficialilor Transgaz.