In zona noastra de interes, Cehia a comunicat la sase luni investitii straine directe de 5,7 miliarde euro, Polonia (7 luni) - 1,5 miliarde, Ungaria
(3 luni) - 1 miliard, Serbia (7 luni) - 810 milioane euro, Bulgaria (6 luni) - 712 milioane, Slovacia (5 luni) - 647, Ucraina (6 luni) - 471.

Fireste ca aceasta insiruire de date statistice, cumulate intre trei si sapte luni, nu poate fi numita clasament. Se poate vedea insa ca Cehia, Romania, Polonia si Ungaria raman tinte investitionale la fel de importante ca in anul anterior. Desi rezultatele partiale nu par a-i mai oferi Poloniei sansa de a ocupa fotoliul de lider, asa cum s-a intamplat in 2004, „Financial Times“ considera ca investitiile straine de aici se vor apropia pana la finele anului de recordul de 8 miliarde de euro stabilit in anul 2000. Argumentele publicatiei britanice se bazeaza pe faptul ca tara de la Marea Baltica a reusit sa surclaseze in septembrie Cehia (pe baza unui contract de 430 milioane de euro incheiat cu LG Philips), in august Slovacia (MAN – investitie de 100 milioane de euro), iar oficialii de la Varsovia urmeaza sa publice zilele acestea o lista cu inca 10 investitii straine negociate.

Clasamentul adevarului

Si totusi, includerea Romaniei in categoria Cehia-Ungaria-Polonia este fortata. Intr-adevar, daca ne uitam din avion la cantitatea de investitii straine intrate, totul pare in regula. Daca schimbam insa perspectiva si privim ISD-urile prin lupa, se observa ca nivelul corespunzator primelor sapte luni din 2005 pare mare fiindca cel din 2004 a fost mic. Dupa 11 luni ale anului trecut, investitiile abia trecusera de doua miliarde. Noroc ca au intrat banii din privatizarea Petrom si a doua societati de distributie a electricitatii pe ultima suta de metri. Ba, mai mult, intelegerile incheiate in 2004 au imbunatatit si performantele din 2005 - s-au decontat contractele privind vanzarea distribuitorilor de gaze.
Asadar, statisticile se pot dovedi inselatoare. La prima vedere se poate zice ca in 2004 am fost mai convingatori decat cehii, dar, daca e sa impartim investitiile la numarul de locuitori, rezulta ca stam mai prost decat bulgarii. Desi volumul ISD ne-a propulsat anul trecut pe locul doi in regiune, per capita ajungem pe locul opt.

Care este logica unui astfel de indicator? Investitiile straine creeaza locuri de munca. Insuficienta lor determina oamenii sa-si caute investitorii pe cont propriu - pleaca la munca in strainatate.
Cineva spunea ca nu se poate compara o tara de marime medie cu „liliputanii“ nou-intrati in UE, pentru ca iata cum PIB-ul Romaniei e tot atat de mare cat avutiile nationale ale tarilor baltice si Sloveniei. Nici o problema, nu e nevoie sa ne raportam la acestea, ci la o tara cat a noastra si Bulgaria considerate la un loc: Polonia.

Fiindca au luat taurul de coarne la inceputul anilor ’90, preferand terapia de soc in locul reformelor graduale intinse pe trei cincinale, polonezii au reusit sa stranga pana in 2004 investitii straine de peste 50 miliarde euro - 1.350 de euro pe locuitor. Noi, romanii, am acumulat pana anul trecut doar 13,58 miliarde, adica 625 de euro per capita. Ca atare, noi ne gasim in fruntea topului migratiei la munca in strainatate, ei conduc detasat in clasamentul investitiilor straine.

Pentru ca au acceptat ca pret al succesului somajul, polonezii si-au permis sa majoreze productivitatea, sa mareasca salariile, si asta in paralel cu cresterea profiturile companiilor. De la un PIB/locuitor inferior Romaniei inainte de 1990, Polonia a reusit sa ajunga la unul cu 50% mai mare.

Unitatea de masura corecta

Citeste si:

Apropo insa de PIB, ca tot l-am adus in discutie. ISD de la noi sunt mari nu doar cand privim din avion cifrele absolute, ci si cand raportam investitiile la PIB. Cu 7,3% din PIB investitii in 2004 ii avem numai pe bulgari inaintea noastra (9,9% din PIB). Iata deci un alt criteriu pe seama caruia se pot mediatiza performante de rasunet. Ceea ce ramane de neinteles este cum o tara ca Romania, despre care enciclopediile consemneaza date impresionante - 240.000 de kilometri patrati (locul 12 in Europa), aproape 22 de milioane de locuitori (locul 9), potential agricol si forestier insemnat, resursele minerale cele mai felurite, iesire la cai de navigatie, grad de alfabetizare peste 90% -, ajunge sa aiba un PIB care sa o plaseze dincolo de locul 20 pe continent. Cum de Ungaria, un stat cu mai putin de jumatate din populatia, suprafata si resursele naturale ale Romaniei, genereaza un PIB cu o treime mai mare? Pai, raspunsul este simplu: ungurii n-au nevoie de PIB pentru a prezenta mai frumos nivelul ISD, ci au folosit fluxurile investitionale de 40 miliarde euro intrate dupa 1990 pentru a ajunge la un Produs Intern Brut superior celui din Romania.

Si ar mai fi ceva de adaugat. Dupa sapte luni din 2005, finantarile de care am beneficiat au depasit, probabil, 9 miliarde de euro, din moment ce 5 miliarde s-au platit in contul deficitului comercial si 4 au ajuns in rezerva valutara. Din nefericire, in acest interval, ISD au reprezentat mai putin de un sfert din bani. Ce e de facut? Noi avem nevoie de investitii directe care sa ne mareasca productivitatea si sa ne topeasca deficitele, nu de credite care sa ne finanteze traiul pe datorie! Pana una-alta insa, muncitorii din strainatate trimit tot atatia bani pe cat aduc investitorii straini.

Echilibru metastabil

Nu vrem sa fim intelesi gresit. Ne bucuram ca, fata de 500 milioane euro in primele sapte luni din anul 2000, acum intra in tara de patru ori mai multe investitii. Da, dar nici nu putem inchide ochii cand vedem ca grosul banilor nu merge spre munca si productie, ca-n Slovacia de pilda, ci spre speculatii. Cand observam aceste lucruri, n-avem cum sa impartasim optimismul afisat de politicienii vechi si noi.

Si daca in Romania s-ar intampla o minune si s-ar rezolva peste noapte toate disfunctionalitatile mediului economic, ale administratiei si ale fiscalitatii, investitorii tot ar ramane blocati de lipsa infrastructurii. Daca maine si-ar deschide afaceri la noi 100 de industriasi alesi unul si unul, ca dupa Clasamentul Forbes, utilajelor din fabricile lor nu le-ar ajunge curentul sau ar sari in aer circuitele, de la suprasarcina. Gunoaiele ar zacea cu zilele la poarta intreprinderilor vopsite proaspat, in culori capitaliste, iar apele uzate nu s-ar putea recicla.

Timp de 45 de ani, sub comunisti, s-a dezvoltat reteaua feroviara, fara a se acorda o atentie deosebita celei rutiere. In deceniul si jumatate care a urmat, lucrurile au mers chiar mai prost. Acum vedem ca acest capitalism, cu intreprinderi mici si mijlocii pe post de coloana vertebrala, are nevoie de sosele, nu de cai ferate. Ca sa corectezi o eroare strategica veche de 60 de ani e nevoie, probabil, de cel putin 25 pentru a convinge cu argumente investitorii pe termen lung. Ceea ce e totuna cu transarea disputei despre cresterea economica durabila.

Pana atunci, vom sta la mana relocarilor de fonduri si a capitalurilor speculative. Asta inseamna ca baza extrem de fragila pe care evolueaza economia romaneasca va face ca problema echilibrului macroeconomic si a nivelului de trai sa nu-si gaseasca solutia decat intr-un viitor indepartat. Iar in lipsa unor investitii de marca, care sa schimbe tehnologia de pe vremea bunicii, se va putea pune semnul egal intre deficitul de competitivitate si emigratie.