Contractul de privatizare a producătorului de automobile Aro Cîmpulung va fi reziliat abia peste două luni, potrivit unor surse din cadrul Autoritătii pentru Valorifica-rea Activelor Statului (AVAS). „Trebuie să-l păsuim (pe investitor - n.r.), datorită unei prevederi din contractul de privatizare, pe care trebuie să-l respectăm. Există o clauză ce spune că dovada plătii capitalului de lucru se poate face în 30 de zile, iar dovada plătii sumelor pentru investitii - în 60 de zile. Dacă asa e contractul, trebuie să-l respectăm, desi oricine trece pe lîngă fabrică vede că nu s-a făcut nimic. Dacă ei au spus că au investit, atunci să dovedească, să arate ordinele de plată“, au spus sursele noastre.Nota de plată Cross Lander: 5 milioane euroTermenul-limită pînă la care firma americană Cross Lander, proprieta-rul Aro, trebuia să vireze 5 milioane de euro în conturile societătii a fost 5 ianuarie.Presedintele AVAS, Mircea Ursache, a spus atunci că societatea se va întoarce în portofoliul AVAS, care va initia procedura de lichidare voluntară. Cele 5 milioane de euro însemnau investitii pentru mediu, investitii tehnologice si capital circulant. Mai mult, tot atunci, Cross Lander trebuia să mai plătească statului 2,5 milioane de euro, contravaloarea Fabricii de scule si matrite pe care noul investitor a vîndut-o, dar AVAS a considerat tranzactia ilegală.Acum două zile, Cross Lander a anuntat că a investit pînă acum la Aro 12 milioane de dolari, mult mai mult decît obligatiile asumate prin contract, 3,6 milioane de dolari. De asemenea, Cross Lander sustine că noul model de autoturism de teren (pe care trebuia să-l realizeze conform contractului) a obtinut deja avizul de mediu al autoritătii competente din SUA si vînzarea pe această piată urmează să înceapă, în timp ce AVAS a anuntat deja că această obligatie este considerată neîndeplinită. Era vorba de un nou ARO cu motor Toyota.