Ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, la Bistrita, ca societatea Hidroelectrica nu va fi privatizata, ci reorganizata, transmite Mediafax. "Nu vorbim de o privatizare, ci de o vanzare a unor active care costa Hidroelectrica foarte multi bani pentru intretinere. Este vorba, in prima faza, de microhidrocentrale, acele hidrocentrale care au puteri de pana in 10 MW. Deja anuntul public a fost lansat, iar in prima faza vor fi vandute trei astfel de lanturi de microhidrocentrale, incepand cu amenajarea de pe raul Doftana", a declarat Seres.

Ministrul a spus ca societatea Hidroelectrica este, in prezent, obiectul unui studiu efectuat cu bani de la Banca Mondiala, scopul demersului fiind reorganizarea societatii.

"Acest lucru inseamna separarea unor active care in momentul de fata nu sunt finalizate. Avem obiective incepute in anii 1985-1987 care nu sunt finalizate din lipsa de fonduri si care se preteaza foarte bine pe scheme de societati mixte in care Hidroelectrica sa participe cu activele existente, iar investitorii privati sa asigure restul de fonduri pentru finalizarea investitiei propriu-zise", a spus ministrul. Codrut Seres i-a asigurat pe angajatii din microhidrocentrale ca nu isi vor pierde locurile de munca.

"Cred ca e departe de oricine gandul ca cineva din Hidroelectrica sa-si piarda locul de munca. Orice investitor care achizitioneaza si finalizeaza o investitie in mod normal trebuie sa faca angajari, nu sa dea oameni afara. Nu vorbim de o diminuare a activitatii Hidroelectrica, ci dimpotrivai, a declarat Seres.