Producatorul de elicoptere IAR Ghimbav va semna saptamana viitoare cu Premium Aerotec, o divizie a Grupului EADS, pentru o investitie de peste 90 milioane euro, prin care EADS vrea sa produca la Brasov componente pentru Airbus, a declarat secretarul de stat din ME, Claudiu Stafie.
"Autoritatile romane vor sa dezvolte la Brasov un parc tehnologic aerospatial. Saptamana viitoare, vom semna contractul cu Premium Aetotec, divizia germana a Grupului EADS (European Aeronautic Defence and Space Company). De trei luni se negociaza cu ei. Premium Aetotec vrea sa construiasca o hala de productie de componente pentru Airbus pe un teren al IAR Ghimbav, pana in aprilie 2010. Investitia totala se ridica la 92 milioane euro si se va derula pe o perioada de trei ani. In prima etapa, vor angaja 300 de oameni, pentru ca la final sa existe circa 700 angajati", a precizat secretarul de stat din Ministerul Economiei (ME), Claudiu Stafie.

Acesta a precizat ca a fost aprobata in acest sens o garantie de stat de peste zece milioane euro, proces care se deruleaza prin Ministerul Finantelor Publice (MFP), potrivit NewsIn.

De asemenea, Claudiu Stafie a mentionat faptul ca terenul pe care Premium Aetotec il va inchiria de la IAR Ghimbav si pe care va fi construita hala de productie este de 60 hectare.

Ministrul interimar al economiei, Adriean Videanu, spunea la 10 noiembrie ca productia de componente urmeaza sa inceapa in mai-iunie 2010.
Premium Aerotec este detinuta 100% de Grupul EADS NV. Compania detine fabrici la Varel, Nordenham si Augsburg, in Germania.

IAR Ghimbav Brasov este producator de elicoptere aflat in subordinea Ministerului Economiei, care detine 64,89% din actiuni, iar restul de 35,11% sunt ale altor actionari. Titlurile companiei se tranzactioneaza la categoria de baza a pietei Rasdaq, sub simbolul IARV.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri