Furnizorul de solutii metalice Rukki Romania, subsidiara a grupului finlandez Rautaruukki, a marit capacitatea de productie a centrului din Bolintin Deal cu 20%, prin transferul liniilor de productie din Cehia si Ungaria, se arata intr-un comunicat al companiei.
„In 2009, 30% din productia realizata la Bolintin Deal a fost destinata exportului, urmand ca in 2010 procentul sa urce pana la 50%”, a declarat directorul de marketing al companiei in Romania si Bulgaria, Madalina Dumitru.

Transferul liniilor de productie reprezinta o operatiune efectuata de companie in cadrul unui program destinat eficientizarii costurilor fixe si cresterii ratei de profitabilitate. Programul a fost creat de Ruukki si implementat la nivel international inca de la inceputul crizei financiare, compania vizand ca pana la finele lui 2010 sa obtina o reducere a costurilor de 150 milioane euro. Programul se bazeaza pe reducerea costurilor fixe, generate de functionarea mai multor fabrici de diferite dimensiuni, prin concentrarea productiei intr-un numar mai restrans de centre de productie, cu capacitate mare, potrivit NewsIn.

In cadrul aceluiasi program, compania a redus numarul de furnizori cu peste 40%, de la 26.600 la 15.300.

"Astfel, centrele mari vor lucra aproape la capacitate maxima pentru a deservi comenzi locale si internationale, in locul intretinerii unor costuri de functionare pentru mai multe fabrici care utilizau numai o parte din capacitatea de productie. Acestea din urma au fost convertite in centre logistice Ruukki", se arata in comunicatul companiei.

Furnizorul estima pentru 2009 o majorare a cifrei de afaceri cu 20-30% fata de 2008, cand a obtinut afaceri de 110,6 milioane lei.

Ruukki a intrat pe piata din Romania in anul 2001 si are in prezent circa 230 de angajati. Ruukki Romania face parte din grupul finlandez cu acelasi nume, care opereaza pe 26 de piete si detine un numar de 12.200 de angajati. La nivelul grupului, Ruukki a inregistrat in 2008 vanzari nete de 3,82 miliarde euro si un profit operational de 568 milioane euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri