Raportul comisiei Volcker asupra programului “Petrol contra hrana” a dinamitat lumea afacerilor la nivel global, dar unda de soc se resimte si la Bucuresti, in special la compania Rompetrol.
Atunci cand au intrat in gaura unde Saddam Hussein se ascundea de luni bune, soldatii americani l-au gasit pe dictator inconjurat de teancuri de dolari. Scandalul declansat de ultimul raport ONU arata ca exista suspiciuni ca o parte din acesti bani provin de la companii mari din lume, inclusiv din Romania. Rompetrol figureaza intr-o anexa intitulata “Surcharge Payments Associated with a Contracting Company” (Cheltuieli suplimentare asociate cu o companie contractanta, n.r.). Asupra companiei lui Dinu Patriciu ar putea plana suspiciunea ca ar fi cotizat in beneficiul acolitilor regimului Saddam, pentru a obtine contracte de achizitie de titei.

Intamplarea face ca, tot saptamana trecuta, in presa cotidiana sa circule o noua informatie din seria scandalului RAFO, potrivit careia autoritatile romane au cerut institutiilor abilitate din Monaco si Cipru sa investigheze conturile mai multor offshore-uri, deschise pe numele lui Viorel Hrebenciuc, Corneliu Iacubov si fratii Iancu. In octombrie, procurorul general Ilie Botos anunta ca s-ar fi reusit blocarea conturilor din strainatate ale unor politicieni romani, fara a face nominalizari. Apoi, un cont de doua milioane de dolari al lui Corneliu Iacubov ar fi fost blocat in Monaco. Daniel Morar, seful de la Anticoruptie, declara si el ca, pana in februarie, vor fi finalizate dosarele a pana la sapte mari corupti. Aparent, cele doua scandaluri nu au nimic in comun. La mijloc este aceeasi marfa de schimb: petrodolarii.

Dinu Patriciu se apara: “Faptul ca o companie este listata in acest tabel (anexa raportului ONU, n.r.) nu inseamna ca acea companie a platit suprataxe asociate contractelor sale.” El admite, totusi, ca “au existat, de-a lungul timpului, plati pentru asigurarea administrarii si conservarii bunurilor si prezentei companiei pe o piata (Irak, n.r.) pe care aceasta functionase aproape trei decenii”. Cu alte cuvinte, in Irak trebuia sa platesti ca sa supravietuiesti.

Suspiciunile au ajuns la varful ONU, la inceputul acestui an, cand presa occidentala a spus despre fiul secretarului general Koffi Annan ca ar fi castigat sute de mii de dolari de pe urma acestui program, de la companii petroliere care au cumparat titei irakian. Includerea pe lista suspectilor a companiei Rompetrol, aflata in proprietatea lui Dinu Patriciu, a scos la iveala modul in care faceau afaceri oficialii irakieni. Programul “Petrol contra hrana” se pare ca a fost un paravan al acolitilor lui Saddam, dar si al multor oficiali guvernamentali occidentali pentru obtinerea de profituri ilicite. Dinu Patriciu spune ca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase: “Aveam nevoie de titei pentru repornirea rafinariei Petromidia pe care grupul Rompetrol tocmai o preluase”.

Contractul de livrare de titei nr. M/09/29 a fost incheiat intre SOMO-Iraqi State Oil Marketing Organisation si Rompetrol, pentru doua milioane de barili de titei proveniti din regiunea irakiana Kirkuk. “Pretul de vanzare era cu 0,85 de dolari pe baril mai mic decat pretul standard al unui baril de titei varietatea Brent”, sustine Dinu Patriciu. El afirma ca toate platile suplimentare efectuate de Rompetrol (peste 700.000 de dolari) au fost facute pe baza de contracte, facturi si prin transferuri bancare directe pentru titei si pentru servicii adiacente legate de aceste importuri cum ar fi: agenti pentru logistica, asigurari, transport vas. Vasile Puscasi, proprietarul unei companii de shipping, spune ca prevederea Incoterms nr. 53/1953 arata ca termenii unui astfel de contract de furnizare de titei pot fi negociati intre vanzator si cumparator. In mod normal, insa, in cazul unui contract de tip FOB (livrare la bordul navei), asa cum se pare ca a fost cazul Rompetrol, vanzatorul este obligat sa suporte toate cheltuielile pana in momentul in care marfa ajunge pe nava. Cu alte cuvinte, pentru a fi convingator, Dinu Patriciu trebuie sa prezinte dovezile, mai precis facturile care sa ateste ca a facut aceste plati cu destinatia despre care a vorbit.