IMM-urile din Romania au nevoie, pentru a face fata mediului concurential de pe piata europeana, de identificarea surselor de finantare pentru a investi in noi tehnologii, de informatii privind pietele de export, de accesarea serviciilor de consultanta in afaceri. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de banca austriaca Erste Bank asupra asupra IMM-urilor din Europa Centrala.
Walter Schmidt, directorul diviziei pentru finantari de la Erste Bank, una dintre institutiile financiare central-europene, cu filiale in Cehia, Slovacia, Ungaria, Croatia, Slovenia si Serbia, a analizat problemele existente in acest sector. El crede ca accesul pe noi piete genereaza multa presiune asupra IMM-urilor si mai ales asupra celor care activeaza in domenii precum productia de bunuri, comert sau turism. Schmidt mai spune ca impactul aderarii la UE depinde foarte mult de tipul companiei. In general, IMM-urile orientate catre export se asteapta sa faca fata unei competitii crescute pe piata europeana, cu conditia sa ia in serios probleme ca inovatia si adaptarea la noile conditii de competitivitate. Spre exemplu, producatorii sunt nevoiti sa adopte reglementarile UE, venind cu solutii tehnice.

Potrivit unui raport al Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), in urma unui studiu desfasurat in perioada aprilie - iunie 2005, se arata ca IMM-urile romanesti realizeaza investitii de mici dimensiuni si nu se inghesuie sa achizitioneze noi tehnologii. In plus, ele se confrunta si cu alte obstacole, precum lipsa de informatii privind potentialul pietei si in ce priveste reglementarile din Uniune si au dificultati in a accesa finantari sau in a-si exporta produsele.

Walter Schmidt considera finantarea drept unul dintre cele mai importante aspecte pentru aceste intreprinderi. "Accesul la finantari ramane cea mai serioasa problema a IMM-urilor. Am pus la punct un serviciu care asista IMM-urile in atragerea subventiilor, insa institutiile bancare raman principalele surse pentru finantari externe. Din acest motiv am dezvoltat, de asemenea, programe pentru atragerea de fonduri. Ceska Sporitelna, filiala Erste Bank din Cehia, este un bun exemplu in acest fel".

Considerand facilitatile pentru producatori si inovatia ca fiind factorii cheie pentru succesul IMM-urilor pe piata europeana, in Cehia a fost dezvoltat programul Top Company, bazat in special pe investitii in cladiri, sedii, dar si in tehnologie, in echipamente. Principalul avantaj al acestui produs este ca imprumutul pentru investitii are o rata a dobanzii preferentiala ce acopera pana la 50% din costurile proiectului, restul de 50% fiind acordat in conditiile standard.

Potrivit celor de la Ceska Sporitelna, rezultatele programului sunt impresionante. Investitiile totale ale intreprinderilor participante in acest program au depasit 433 milioane euro, iar banca a aprobat imprumuturi in valoare de 177 milioane euro, pentru 313 intreprinderi si antreprenori individuali.

"Luand in considerare nevoile IMM-urilor din Romania, mai ales cand multe dintre acestea se plang de lipsa de informatii privind pietele externe, pot spune ca avantajul Erste Bank, ca potential partener al acestora, este originea sa austriaca. Nu numai ca suntem familiari cu piata central-europeana, dar suntem, de asemenea, in masura sa actionam ca o punte de legatura intre intreprinderile central-europene si cele din vest, dar si invers", a mai spus Walter Schmidt.

"Vazand modelul din Cehia, IMM-urile din Romania ar trebui sa fie constiente ca succesul, in conformitate cu standardele Uniunii Europene, nu este nici imposibil, nici greu de atins, atata timp cat isi gasesc parteneri pe masura", a adaugat acesta.

Departamentul pentru Intreprinderi al Comisiei Europene arata ca, inca din 2003, intreprinderile mici reprezentau coloana vertebrala a dezvoltarii economice in Uniunea Europeana si in statele candidate. La nivelul Uniunii au fost inregistrate peste 19 milioane de IMM-uri, care reprezinta 99% din totalul intreprinderilor europene. Acestea reprezinta o permanenta sursa de locuri de munca, aproximativ 74 de milioane, de inovatie si crestere economica.

O privire catre viitorul IMM-urilor in Uniune indica faptul ca acestea vor juca un rol si mai important. Extinderea Uniunii Europene va transforma organizatia in cel mai mare exportator din lume, cu 20% din totalul exporturilor globale. In interiorul UE, schimburile comerciale se asteapta sa creasca cu cel putin 9%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri