La doi ani de la demararea privatizarii microhidrocentralelor, s-au vindut 28 de astfel de centrale, ne-a declarat ieri directorul Hidroelectrica, Traian Oprea. „Anul trecut am vindut 18, iar anul acesta zece“, spune Oprea.

Patru companii au cumparat astfel de centrale: Institutul de Studii si Proiectari Hidroenergetice (ISPH), firma italiana ESPE, Energy Holding si Luxten. Afacerea pare din ce in ce mai atractiva pentru stat, dat fiind ca anul trecut s-a vindut un lant de cinci centrale cu 34,7 miliarde de lei vechi (sub un milion de euro), iar zilele trecute pretul pentru zece centrale din doua bazine hidrografice a fost de 470 de miliarde, adica peste 13 milioane de euro. In total, statul a obtinut pe centralele vindute 734 de miliarde de lei. Numarul total al acestor centrale care sint sau vor fi scoase la vinzare se ridica la 380.

Riscuri mici, piata sigura

Citeste si:

Microhidrocentralele au puteri de maximum 1 MWh. Interesul pentru ele a fost alimentat, anul trecut, de un zvon (in final, neconfirmat), care ar fi urmat sa se regaseasca intr-un act normativ, potrivit caruia furnizorii privati de energie din tara nu mai au voie sa faca tranzactii decit daca au si capacitati de generare.

Chiar daca acum o microhidrocentrala nu este o afacere, sint toate sansele sa devina, pentru ca reglementarile europene impun ca un procent din energia totala produsa sa fie obtinuta din surse regenerabile, arie care acopera si microhidrocentralele. Acum, procentul este de 0,7 din consum, dar in 2010 trebuie sa ajunga la 10%. Distribuitorii sint obligati sa preia toata productia acestor centrale la pret reglementat. Adica vinzarea energiei e asigurata, preturile sint fixate, deci in afara riscului hidrologic nu exista altul. Daca proprietarii lor decid sa vinda energia pe piata libera, ei vor primi, pe linga banii pe energie, si certificate verzi, care le vor permite sa-si acopere o parte dintre costuri. Acum, cine produce energie obtinuta in astfel de centrale poate sa primeasca 42 de euro pentru fiecare MWh produs, pret pe care il platesc furnizorii de energie. Deci, o parte importanta din costuri este acoperita, lucru care ii permite sa iasa pe piata cu energie electrica la preturi mici.