Un element important al investitiei Kaufland in Romania il reprezinta depozitul central Kaufland, inaugurat miercuri, 7 decembrie 2005, pe DN 72, Ploiesti-Targoviste, la km 8, in Parcul Industrial Ploiesti, pe un teren de 200.000 metri patrati. Suprafata construita in prima etapa este de 10.000 metri patrati, din care suprafata utila, 9.750 metri patrati, volumul total construit fiind de 158.400 metri cubi.

Depozitul dispune de circa 400 de locuri de parcare pentru autoturisme si pentru camioane, amplasate pe o suprafata de 21.000 metri patrati.
Pentru aprovizionarea cu marfa sunt prevazute deocamdata 30 de rampe de incarcare.

In total sunt depozitate in momentul de fata aproximativ 1.400 de articole food si non-food. Cum un punct deosebit de atractie in magazinele Kaufland este departamentul de legume si fructe, si in depozit este prevazut un spatiu special de depozitare pentru circa 100 de feluri de legume si fructe. Acestea sunt pastrate la o temperatura optima de 8 - 12 grade Celsius, pe o suprafata de aproximativ 1.200 metri patrati.

Pentru pastrarea salatei, exista o incapere separata de 200 metri patrati, racita la o temperatura de 2 - 4 grade Celsius, pentru a asigura prospetimea produselor. Si bananele au o incapere separata de depozitare, de 200 metri patrati in care este asigurata o temperatura de 14 -16 grade Celsius.

Pentru deservirea depozitului, au fost realizate birouri si vestiare in suprafata totala de 200 metri patrati. In momentul de fata isi desfasoara activitatea in depozit si in cadrul birourilor aproximativ 50 de persoane.
In etapa finala, depozitul va avea o suprafata totala de 52.000 metri patrati, echivalentul a zece terenuri de fotbal, urmand a fi deservit de aproximativ 300 de angajati.

Fluxul de date din depozit este complet informatizat, fiind folosit sistemul integrat de intreprindere SAP, unul dintre cele mai performante sisteme de prelucrare a datelor. Transmiterea informatiilor primare se realizeaza pe baza codurilor de bare printr-un software special, denumit Bipolar. Fiecare angajat din depozit este dotat cu scanner si transpalet hidraulic. Utilajele de manipulare-marfa fac parte din gama celor mai noi modele de lize manuale, electrice, si motostivuitoare.
Transportul de marfa se face cu camioane frigorifice de ultima generatie, capabile sa transporte marfa simultan la doua temperaturi diferite.

Kaufland promoveaza pastrarea si protectia mediului. Eliminarea, separarea si reciclarea deseurilor sunt masuri luate intotdeauna pentru protejarea practica a mediului. O alta masura in acest sens este utilizarea de catre Kaufland a sistemelor de ambalare returnabile la transportul marfurilor.

Primul magazin Kaufland s-a deschis in Bucuresti, in data de 13 octombrie, investititia totala ridicandu-se la la aproximativ 11 milioane de euro.
Hipermarket-ul Kaufland-Colentina are o suprafata de 6.400 metri patrati si pune la dispozitia clientilor o parcare gratuita de 330 de locuri.

Citeste si:

Apoi, pe 23 noiembrie 2005, s-a deschis in Ramnicu Valcea, cel de-al doilea hipermarket Kaufland, reprezentand o investitie totala de 7 milioane de euro.

Magazinul, construit pe un teren de 20.000 de metri patrati, are o suprafata totala de 6.700 metri patrati si dispune de o parcare gratuita pentru clienti de 370 de locuri. Ca si amenajare, magazinul este identic cu cel din Bucuresti, oferind aceleasi servicii si produse.

Intrarea pe piata romaneasca a magazinelor Kaufland coincide cu implinirea a 75 de ani de existenta a concernului Schwarz Co & KG. Grupul Schwarz, cu peste 166.000 de angajati in intreaga Europa, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 40 de miliarde de Euro.
Concernul Kaufland este reprezentat de peste 650 de magazine in Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croatia si Romania.

Kaufland se ghideaza dupa principiul “totul sub acelasi acoperis”, oferind produse variate, care acopera tot necesarul zilnic.
Oferta cuprinde de la marca proprie K-Classic, care contine produse de calitate la preturi convenabile, pana la produse oferite de producatorii regionali si produse de marca.

Un punct forte pentru Kaufland il reprezinta departamentul de produse proaspete: Kaufland garanteaza zilnic clientilor sai calitatea si prospetimea absoluta, la preturi mici, pentru carne, mezeluri, branzeturi si produse lactate, pana la legume si fructe.

In afara de oferta bogata de alimente, Kaufland ofera produse atractive la preturi convenabile din domeniile menaj, sticlarie, portelan, textile, electrice, papetarie, jucarii, articole de sezon si pentru petrecerea timpului liber, la care se adauga oferte speciale saptamanale.

Kaufland Romania a creat pana in prezent aproximativ 700 de noi locuri de munca, la sediul central, in magazine (cel din Bucuresti, cat si cele care se vor deschide in tara pana la sfarsitul anului), si la noul depozit central din Ploiesti.