KIA Motors, al 12-lea constructor mondial de autovehicule - cu peste 1,2 milioane de unitati vindute in 2004 - va deveni o forta in peisajul auto romanesc, dupa ce modelele acestei companii vor fi comercializate prin noul dealer KIA Rom Auto. In sprijinul acestei afirmatii, facuta zilele trecute de patronul Dan Chitaru, stau atit pretul scazut al modelelor, cit si calitatea acestora. La capitolul avantaje trebuie mentionat si multiplul ofertei, zece modele in peste 30 de versiuni, KIA fiind prezenta in tara noastra cu autovehicule din toate clasele: mini (Picanto), mica (Rio), compacta (Cerato), medie (Magentis), limuzina (Opirus), monovolum (Carens si Carnival), SUV (Sportage si Sorento) si camionete
(K 2500).
Cum am mai spus, modelele din gama KIA au preturi foarte mici in comparatie cu ceilalti concurenti de pe piata, facilitate pe care producatorul sud-coreean este dispus sa o acorde deoarece in ultimii ani a cunoscut o crestere spectaculoasa. KIA Motors este compania auto cu cel mai mare ritm de crestere anuala (peste 50 la suta in ultimii 3 ani), avind, in 2004, venituri de 14 miliarde de dolari.

Cele mai ieftine limuzine si camionete

Cu preturile pe care le practica este de asteptat ca producatorul asiatic sa dea lovitura si in Romania, mai ales ca unul dintre cele mai performante SUV-uri din lume, KIA Sorento, costa, in versiunea de top (motor de 3,5 litri V6), 20.602 euro, fara taxe. Cel mai ieftin model este micuta Picanto, o excelenta masina urbana, al carei pret, in versiunea standard, este 5.885 de euro, de asemenea fara taxe. Limuzina Opirus, considerata de specialisti o combinatie intre Jaguar si Mercedes, costa in varianta de top 23.126 de euro (fara taxe), fiind cel mai scump model prezentat in tara noastra de KIA. Camionetele K 2500 sint si mai atragatoare la pret, 11.000 de euro, devenind astfel cele mai ieftine asemenea modele de pe piata.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri