Romania si Bulgaria devin tot mai mult capete de pod pentru companiile chineze care cauta in Europa locatii pentru facilitati de productie cu acces bun la piata Uniunii Europene, potrivit cotidianului Die Presse.
Marile companii chineze gasesc locatii pentru fabrici in Romania si Bulgaria, unde salariile nu sunt mai mari decat in regiunile dezvoltate de pe coasta de Est a Chinei. China reuseste, astfel, sa intre pe usa din dos pe piata din Uniunea Europeana, transmite Mediafax.

Compania chineza Great Wall Motors construieste cu un partener bulgar o fabrica in orasul Loveci, din nordul Bulgariei. In urma investitiei de 80 de milioane de dolari, fabrica ar putea ajunge sa produca aproximativ 50.000 de autovehicule din categoria SUV. In Romania, compania Shantuo investeste 20 de milioane de dolari intr-o fabrica pentrru asamblarea de tractoare.

Ministrul bulgar de Finante, Simeon Djankov, a afirmat intr-un interviu acordat Die Press ca interesul Chinei pentru investitii in Bulgaria a crescut considerabil in ultimele luni.

"Doua treimi din investitii si doua treimi din exporturile Europei de Est depind de Europa de Vest. Vrem mai multa diversificare", a spus oficialul.

China este interesata si de proiecte de infrastructura energetica si de transport. Banca Chineza pentru Dezvoltare a promis finantari generoase pentru dezvoltarea generarii de energie eoliana in Romania.

Atragerea investitiilor chineze are si o parte negativa, avertizeaza publicatia austriaca, citand un expert al Institutului de Studii Chineze Contemporane din Bruxelles. Intr-o analiza publicata in iunie in cotidianul britanic Financial Times, analistul Jonathan Holslag apreciaza ca, in mecanismul complex de luare a deciziilor de la Bruxelles, Romania si Bulgaria permit reducerea impactului initiativelor Uniunii Europene referitoare la respectarea drepturilor omului in China. Iar in privinta schimbarilor climatice, Romania si Bulgaria sunt mai aproape de Beijing decat de Bruxelles, considera Holslag.

Pentru ministrul bulgar, noteaza Die Presse, China este, insa, salvatorul intr-un moment de dificultate. Pana la urma este vorba de investitii de miliarde de euro.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri