Pe plan local este prematur sa vorbim despre mari tranzactii, chiar daca volumul si numarul tranzactiilor majore de fuziuni si achizitii (M&A) au crescut in toata regiunea Europa Centrala si de Est (CEE) in primele trei trimestre din 2010 fata de 2009, releva un raportul Allen & Overy M&A Index.
Potrivit raportului, exista inca diferente importante intre asteptarile vanzatorilor si cele ale cumparatorilor, ceea ce face ca sectorul M&A sa recupereze greu in anumite sectoare si regiuni.

"Pentru ca asteptarile de pret sunt inca diferite la nivelul vanzatorilor si cumparatorilor, vedem in CEE o tendinta in crestere de a include un element semnificativ de earn-out (sume platite vanzatorului in anii urmatori inchiderii tranzactiei), in functie de indeplinirea unor indicatori de performanta , uneori chiar spre 50% din pretul tranzactiei”, a declarat Costin Taracila (foto), managing partner RTPR, firma romaneasca de avocatura ce activeaza in asociere cu Allen&Overy.

Valoarea cumulata a tranzactiilor in CEE a depasit 50 de miliarde de dolari in primele trei trimestre din 2010, potrivit raportului citat. Activitatea a fost generata, in ultimul an si jumatate, in special de vanzari ale activelor non-core sau situate in regiuni non-core pentru companii. Deal-urile au provenit din trei arii: privatizari, zona de telecomunicatii, precum si preluari de afaceri de familie.

"In Romania inca nu a venit momentul marilor deal-uri, fie ele strategice sau vanzari de active non-core. Desi au existat cateva incercari de tranzactii majore - cu valori de peste 100 de milioane de dolari - pe parcursul ultimelor 18 luni, acestea nu s-au concretizat, deoarece vanzatorii inca spera la o crestere a preturilor, in timp ce, la polul opus, cumparatorii asteapta in continuare scaderea. Estimam ca in 2011 sectoarele de business vor incepe sa se deblocheze, mergand pe o linie similara cu alte tari din CEE si probabil vom vedea tranzactii de M&A peste valoarea mentionata in sectoare precum cel al energiei, telecomunicatiilor, farma, poate chiar si cel financiar”, a adaugat Costin Taracila.

Conform raportului, in Romania focusul a fost pe achizitii sub valoarea de 100 de milioane de dolari, in special in zona retail, farmaceutica si cea medicala.

RTPR Allen & Overy a participat in calitate de consultant, in ultimul an, pentru mai multe fonduri de private equity in cele mai importante trei tranzactii derulate in sectorul medical: CMU (de partea Advent, cumparator), Euroclinic (de partea CMU, cumparator) si Medlife, in acest ultim caz oferta clientului nefiind cea castigatoare.

Casa de avocatura a fost infiintata in anul 2004, activand in asociere cu firma londoneza Allen&Overy din 2008. In acest moment, divizia locala are o echipa de 35 de avocati.

Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy sunt finantari, piata de capital, restructurari si insolventa, fuziuni si achizitii, concurenta, dreptul muncii, litigii si arbitraje, iar intre sectoarele de afaceri: energie, telecomunicatii, real estate, farma.

Printre tranzactiile de M&A importante in care RTPR Allen & Overy a fost implicata se numara privatizarea BCR (de partea Millennium bcp, ofertant), achizitia Romexterra Bank (de partea MKB), privatizarea Electrica Muntenia Sud (de partea statului roman), vanzarea Profi Rom Food (de partea Profi), achizitiile Macon (consultantul Enterprise Investors, cumparator), Artima (de partea Enterpise Investors), Simcor (pentru Enterprise Investors, cumparator).

Citeste si Piata de M&A a scazut cu 64% la 9 luni. Am intrat in clubul pietelor mici si foarte mici



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri