Producatorul roman de autovehicule Automobile Dacia a raportat in 2005 primul sau an de profit de cind francezii de la Renault au preluat uzina de la Pitesti, in 1999. Tot in acest an, proprietarii Dacia au confirmat o cifra de afaceri-record.
Anul care tocmai s-a incheiat a marcat pentru cel mai important producator local de automobile primul an de profitabilitate. Mai mult, potrivit directorului general al companiei, Francois Fourmont, 2005 a fost si primul an in care Dacia a intrat in cercul restrins al companiilor a caror cifra de afaceri depaseste pragul de un miliard de euro.

Va vom prezenta rezultatele financiare la inceputul lunii februarie. Tot ce pot sa va spun acum este ca 2005 va fi primul an de profit la Dacia si tot primul an in care vom avea o cifra de afaceri de peste un miliard de euro, a declarat Fourmont. Alaturi de Petrom, Mittal Steel Galati, Electrica Bucuresti, grupul Rompetrol si Metro Cash&Carry, Dacia a intrat in acest an in clubul select al miliardarilor. Oficialii Dacia-Renault s-au asteptat la o cifra de afaceri situata undeva in jurul a 1,1-1,2 miliarde de euro la sfirsitul anului trecut, iar pentru 2006 se asteapta la o cifra de afaceri de 1,6 miliarde de euro.

Logan puncteaza decisiv

Lansarea modelului Logan in septembrie 2004 si vinzarile de peste 180.000 de unitati in 2005, dintre care o treime la export, au contribuit aproape exclusiv la relansarea Dacia. In plus, completarea gamei de motorizare cu un propulsor diesel, care a intrat in oferta Logan din toamna trecuta, va impulsiona si mai mult numarul de unitati care vor fi comercializate incepind de anul acesta. Potrivit lui Constantin Stroe, vicepresedinte al Consiliului de Administratie de la Automobile Dacia, grupul Renault intentioneaza ca, pina in 2007, sa vinda aproximativ 700.000 de Dacia Logan pe plan mondial, dintre care 300.000 in Romania. In acest sens, capacitatea de productie va fi majorata prin investirea a inca 200 de milioane de euro. Productia ar urma sa atinga un milion de exemplare, la nivel mondial, pina in 2010.

Este normal ca Dacia, abia dupa sase ani, sa obtina profit, considera Mihai Heimann, presedintele grupului de presa Auto Mondial. Pina acum, Dacia a avut cheltuieli foarte mari cu investitiile, investitii ce au trebuit amortizate. Anii urmatori vor fi in mod sigur mai buni, pe masura ce vinzarile de Logan la nivel mondial vor lua avint, a adaugat Heimann.

Se cauta solutii

Nu este un secret pentru nimeni ca succesul la vinzari al Daciei Logan face ca aceasta sa caute solutii pentru extinderea productiei. In opinia mea, Dacia are doua solutii pentru rezolvarea acestei probleme: extinderea fabricii de la Mioveni si cumpararea si retehnologizarea fabricii Daewoo de la Craiova, declara Heimann. O alta problema pe care o are Dacia este faptul ca a pierdut o piata importanta: cea a masinilor de 5.000 de euro, intrucit cel mai ieftin Logan costa peste 6.200 de euro. Insa presedintele Renault-Nissan, Carlos Ghosn, mi-a declarat ca proiectul sta la el in birou intr-un sertar, si daca piata o va cere, el il va scoate din sertar, a adaugat Mihai Heimann.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri