Tunisia, stat marcat la inceputul acestui an de ample revolte de strada, este “pe drumul cel bun”, spune Saloua Bahri, ambasadorului Tunisiei la Bucuresti, transmitandu-le oamenilor de afaceri romani sa aiba mai mult curaj in a investi in tara pe care o reprezinta.
Tunisia a fost prima tara din Africa de Nord in care presedintele a fost indepartat prin revolte populare. La aproape doua luni de la fuga presedintelui Zine al-Abidine Ben Ali, pentru o parte din tunisieni viata a intrat in normal – magazinele au fost deschise, afacerile au fost reluate.

“Tunisia este pe drumul cel bun, avem un presedinte interimar, un guvern provizoriu. Va pot garanta ca ce s-a intamplat pana acum este ireversibil, nu vor mai fi coruptie si dictatura. Tunisia este o sansa, conditiile sunt favorabile crearii de noi oportunitati. Daca pe 24 ianuarie, o zi de vineri, a fost revolutie, luni oamenii s-au intors la birou, manifestatiile nu au afectat toate domeniilr de activitate”, afirma Saloua Bahri (foto).

In Tunisia exista in prezent aproximativ 3.000 de intreprinderi straine, 90% din economia tarii fiind privata. Numarul firmelor cu capital romanesc prezente in Tunisia este destul de redus – intre 25 si 30 de companii romanesti de mici dimensiuni activeaza pe plan local, potrivit lui George Mihai, presedintele Camerei de comert si industrie Romania-Tunisia. In Romania sunt inregistrate peste 80 de firme mixte romano-tunisiene, avand un capital social total de peste un million de dolari, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.

Exporturile Romaniei in Tunisia s-au ridicat in 2010 la 60,64 mil. dolari, in scadere fata de 2009 (98,82 mil. dolari), cand au fost inregistrate cele mai mari exporturi din ultimii zece ani, in timp ce importurile au crescut la 63,93 mil. dolari.

Romania exporta in Tunisia in principal produse siderurgice, produse petroliere prelucrate, cherestea, geamuri, articole de sticlarie, articole de uz casnic, fire si fibre sintetice, produse chimice, hartie, rulmenti, grau, ingrasaminte chimice, articole din cauciuc, cazane industriale.

Printre produsele importate din Tunsia se numara fosfati, ingrasaminte fosfatice, alimente pentru copii, citrice, masline, ulei de masline, confectii, masini si aparate electrice, bumbac, uleiuri esentiale si rasini, uleiuri minerale.

Turismul reprezinta una dintre ramurile cele mai active, cotribuind cu 7% la PIB. In turism lucreaza 450.000 de angajati. Tunisia are 10 milioane de locuitori si primeste anual 7-8 milioane de turisti, dintre care 40% provin din Uniunea Europeana, in special din Germania, Franta, Italia, Spania si Anglia.

In ceea ce priveste numarul turistilor romani in Tunisia, potrivit ambasadorului Tunisiei la Bucuresti criza financiara a determinat o scadere a numarului acestora de aproximativ 40%.

“Tunisienii cunosc foarte bine valoarea turismului si in toata perioada revoltelor niciun hotel nu a fost afectat, niciun turist nu a fost deranjat sau agresat. Unele grupuri de turisti chiar si-au prelungit sederea in ciuda restrictiilor impuse. Nu vad de ce sa nu reluam activitatea in turism, eu sunt optimista”, apreciaza Saloua Bahri.

In luna februarie, agentiile de turism din Romania au anuntat ca vor relua operarea curselor charter catre Tunisia in aprilie, preturile fiind la nivelul anului trecut.

Intrebata despre posibilitatea reluarii unei linii aeriene cu o frecventa saptamanala sau la 2 saptamani, ambasadorul Tunisiei la Bucuresti a declarat ca este necesara existenta unei mase sufieciente de turisti. Numarul turistilor romani in Tunisia a scazut in ultimii doi ani de peste trei ori, pana la 10.000 de la 35.000 in 2008.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri