Proiectiile sunt incluse in Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2011-2013, elaborata de Ministerul Finantelor si aprobata miercuri de Guvern, scrie Mediafax.

La finele acestui an, datoria publica totala este programata la 39,5% din PIB, fata de 37,9% din PIB in 2010, iar Finantele estimeaza ca ponderea acesteia va scadea la 38,8% din PIB in 2012 si la 37,3% in 2013.

Potrivit documentului, datoria publica locala in perioada mentionata se va contracta de catre unitatile administrativ-teritoriale cu respectarea limitelor anuale stabilite prin Strategia fiscal-bugetara, respectiv 1,4 miliarde de lei pentru 2011 si 2012 si 1,2 miliarde de lei pentru 2013.

In ceea ce priveste nivelul datoriei publice guvernamentale, care se situa la 35,6% la finele anului trecut, Finantele estimeaza ca acesta va urca la 37% in 2011, urmand sa se reduca in 2012 si 2013 la 36,3%, respectiv 34,9% din PIB.

"Datoria publica guvernamentala va creste in perioada analizata ca urmare a contractarii de datorie pentru finantarea deficitelor bugetare (...) fara a depasi, insa, nivelul de 37% din PIB", se arata in document.

Un alt factor de crestere a datoriei publice guvernamentale il va constitui emiterea de garantii de stat in cadrul programului Prima Casa, pentru proiecte de interes national cu efect multiplicator in economie si a celor destinate prefinantarii/cofinantarii de proiecte finantate din fonduri europene si de catre alte institutii financiare internationale.

"Astfel, pentru cresterea controlata a datoriei publice guvernamentale prin cadrul de cheltuieli pe termen mediu s-au aprobat limite anuale pentru emiterea garantiilor de stat in valoare de 10 miliarde de lei pentru 2011 si 2012 si de 6 miliarde de lei pentru 2013, in completarea plafonului cumulat pentru anii 2009-2010 de 12 miliarde de lei agreat cu FMI, CE si BM", se mai arata in document.

Ministerul Finantelor se asteapta ca, pe plan intern, datoria publica guvernamentala sa fie contractata la randamente descrescatoare care vor urma trendul descdendent al dobanzilor din piata monetara urmare a reducerii inflatiei.

Citeste si:

"Pe plan extern, daca pentru anul 2011 finantarea deficitului bugetar din surse externe se va asigura si din tragerile din imprumutul de la UE si imprumuturile de la BM in cadrul pachetului financiar extern (circa 2 miliarde euro), care beneficiaza de conditii financiare deosebit de favorabile, pe intreaga perioada analizata finantarea din surse externe va trebui asigurata preponderent prin emisiuni de pe piata externa de capital", se precizeaza in raport.

Potrivit Finantelor, pentru perioada acoperita de strategie se estimeaza revenirea tendintei de apreciere in termeni nominali a monedei nationale in raport cu euro, incepand cu anul 2011.

"Luand in considerare incertitudinile legate de momentul si ritmul de revenire al economiei mondiale si, implicit, al economiei romanesti, contextul de pe pietele financiare interne si externe caracterizat prin volatilitate ridicata, pentru monitorizarea riscurilor financiare asociate portofoliului de datorie publica guvernamentala, se propun limite (minime sau maxime) aferente anului 2013, care sa asigure o anumita flexibilitate in indeplinirea obiectivelor din prezenta Strategie, fata de care se va evalua periodic performanta portofoliului real", se mai arata in document.

Astfel, Finantele isi propun ca ponderea datoriei publice guvernamentale in lei in total datorie publica guvernamentala sa fie de cel putin 45%, iar ponderea acesteia in euro sa fie mai mare de 75% din datoria publica guvernamentala denominata in valuta.

La finele anului trecut, ponderea datoriei publice guvernamentale denominata in lei in total datorie publica guvernamentala era de 45,3%, sub pragul minim stabilit in strategia anterioara de 55%.

De asemenea, ponderea datoriei publice guvernamentale in euro in total datorie publica guvernamentala denominata in valuta a fost de 78,2%, indeplinind obiectivul din strategie, care prevedea un prag minim de 65%.

Potrivit analizei finantelor, in perioada 2010-2013, costul datoriei publice guvernamentale in PIB va creste atat ca valoare absoluta, cat si ca pondere in PIB, in principal ca urmare a datoriei contractate sau care urmeaza sa fie contractata pentru finantarea deficitelor excesive.

Estimarile privind costul datoiei publice guvernamentale platit din buget in PIB indica o crestere semnificativa la 1,4% in 2010, fata de 1% anul anterior, iar in perspectiva anilor 2012-2013 mentinerea la un nivel relativ constant, pe masura realizarii consolidarii fiscale.