Deficientele din sistemul de achizitii publice tin de legislatia inca deficitara, in pofida mumeroaselor modificari, gradul redus de pregatire al autoritatilor contractante, dar si de complicitatea dintre acestea si mediul privat.
Sistemul de achizitii publice are multe neajunsuri, precum cele generate de cadrul institutional existent, cu prea multe institutii, dar si de cel legislativ, care a suferit numeroase modificari in ultima perioada, a declarat Cristina Traila (foto), presedintele Autoritatii Nationale pentru
Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP), la un seminar privind achizitiile publice organizat de Ziarul Financiar.

"Vrem sa eliminam conflictele de interese si lipsa de transparenta", a spus seful ANRMAP, potrivit Mediafax.

Ea a adaugat ca este obligatorie restructurarea societatii romanesti, generatoarea unui sistem care "colcaie".

Pe de alta parte, Bogdan Lehel Lorand, presedintele Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), a afirmat ca unele nereguli constatate nu trebuie sa conduca la generalizari asupra intregii piete.

El a spus ca au fost inregistrate progrese in ultimii ani in domeniul achizitiilor publice, adaugand ca problemele nu pot fi eliminate decat treptat.

"Nu ne putem astepta ca problemele sa dispara peste noapte. Sunt anumite reflexe care au ramas. Nu doar autoritatile sunt de vina, toate sunt facute in complicitate cu operatorii economici", a spus el.

Reprezentantul CNSC a adaugat ca se asteapta ca in acest an numarul contestatiilor sa se stabilizeze la aproximativ 7.000, in conditiile in care institutia a primit anul trecut peste 7.800 de plangeri.

Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), a afirmat ca exista o anumita incoerenta in plan legislativ.

Un alt reprezentant al pietei constructiilor, Alexandros Ignatiadis, director general al companiei Octagon Contracting & Engineering, a evidentiat numeroasele modificari ale legislatiei privind achizitiile publice.

"Dupa ritmul de upgradare suntem mai avansati decat Microsoft", a spus el.

Reprezentantul constructorului a spus ca problema cea mai mare este lipsa asumarii raspunderii din partea reprezentantilor statului si a unui sistem de evaluare si penalizare.

In plus, el a criticat lipsa unor programe investitionale de durata si a continuitatii.

Alin Ivan, membru al Asociatei Specialistilor in Achizitii Publice din Romania (ASAPRO), a afirmat ca in multe cazuri autoritatile contractante sunt tratate incorect, "ca infractori", de catre firmele interesate sa participe la licitatii.

"Am avut neplacerea sa citesc contestatii scrise pe un ton violent, rautacios", a spus el.

In replica, seful CNSC a afirmat ca aceasta problema este una care tine de mentalitate, iar numarul mare al contestatiilor este generat si din cauza neincrederii firmelor in autoritatile contractante.

Unul din subiectele dezbatute a fost ineficienta legii privind parteneriatele de tip public-privat.

"Ideea de parteneriat public-privat este o idee foarte buna si necesara in momentul de fata in Romania, dar din pacate, din nefericire (...) are anumite deficiente atat in raport cu directivele europene, cat si chiar din punct de vedere tehnic", a spus Traila.

Ea a precizat insa, raspunzand unei intrebari, ca in acest moment pot fi lansate parteneriate cu legislatia existenta.

"Procedural nu exista niciun impediment. Mai mult decat atat, nu ne raportam la valoare. Nu are relevanta valoarea pentru a da o reglementare sau alta. Indiferent de valoare, poti aplica o procedura de dialog competitiv, de concurs de solutii, si asa mai departe", a spus ea.

Pe de alta parte, ea a afirmat ca parteneriatul public-privat nu poate fi realizat in Romania si din cauza ca autoritatile contractante "nu au habar in a negocia".

Legat de initiativele institutiei pe care o conduce, Traila a afirmat ca in saptamanile viitoare va fi emis un ordin prin care va fi clarificat, sub aspect procedural, mecanismul de verificare a achizitiilor publice, cu o prevedere speciala referitoare la beneficiarii privati. Ea a explicat ca firmele care acceseaza fonduri europene, atat timp cat nu sunt autoritati contractante in sensul legii, nu trebuie sa fie obligate de autoritatile de management sa deruleze proceduri de achizitie publica care sa ingreuneze implementarea proiectelor.

Ea a mai spus ca proiectul de standardizare a caietelor de sarcini, inceput in mai 2010, se afla intr-o etapa avansata si beneficiaza in prezent de suportul Comisiei Europene.

"Se vor elimina in mare parte contestatiile cu privire la aceste documentatii. Pe de alta parte ajutam foarte mult autoritatile contractante pentru faptul ca nu au expertiza necesara in cadrul institutiilor sa faca astfel de documentatii de atribuire", a mai spus ea.

In plus, ANRMAP vrea sa implementeze si un proiect de centralizare a contractelor de achizitii publice derulate de diverse autoritati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri