Sectorul global al constructiilor va creste cu 67% in urmatorul deceniu, de la o valoare de 7.200 de miliarde de dolari, la 12.000 de miliarde de dolari in 2020, iar Romania va genera 0,45% din totalul avansului, respectiv 22 de miliarde de dolari, arata un raport realizat de Global Construction Perspectives si Oxford Economics, citat de compania de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers (PwC).
Romania va avea a patra cea mai mare contributie din Europa Centrala si de Est, dupa cea a Rusiei - 117 mld. dolari, Turciei - 81 mld. dolari si Poloniei - 51 mld. de dolari, insa va avea o contributie mai mare la cresterea globala decat cea a Cehiei - 13 mld. dolari, Bulgariei - 8 mld. dolari, a Ucrainei - 7 mld. dolari si a Ungariei - 5 mld. dolari.
“Sectorul constructiilor nu a inregistrat niciodata o astfel de crestere rapida, peste ritmul de crestere al Produsului Intern Brut global, crestere alimentata de superputerile economice emergente precum China si India, dar si de revirimentul constructiilor pe piata americana”, a declarat Graham Robinson, director al Global Construction Perspectives si unul dintre autorii raportului.
Europa Centrala si de Est va fi a doua cea mai dinamica piata emergenta pentru sectorul constructiilor in perioada 2010-2015, avand o rata anuala de crestere de 7,9%, intrecuta doar de Asia de Est, cu 8,3%.
Cresterea economiilor importante din Asia, precum si revirimentul pietei americane vor constitui factorii principali ai cresterii in sectorul constructiilor la nivel global in urmatorii 10 ani.
China, Statele Unite si India vor genera mai mult de jumatate din cresterea totala de 4.800 de miliarde de dolari.
Comenteaza articolul "Ce potential are sectorul de constructii din Romania"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS