Emisiunea de eurobonduri de saptamana trecuta a fost catalogata drept "un succes" de catre oficialii BNR, ai Ministerului Finantelor si de catre economisti, desi randamentul la care ne-am imprumutat a fost usor mai ridicat decat cel de anul trecut. Totusi, succesul emisiunii Romaniei este umbrit de agentia de evaluare Fitch, care a acordat eurobondurilor romanesti ratingul BB+, adica "non-investment grade".

Structura datoriei publice la 31 martie 2011

Romania a imprumutat saptamana trecuta de pe pietele externe 1,5 miliarde de euro prin vanzarea de obligatiuni cu scadenta peste 5 ani la un randament de 5,29%. Aceasta a fost prima emisiune a Romaniei din programul MTN (Medim Term Notes), prin care Romania isi propune sa atraga in trei ani cel mult 7 miliarde de euro de pe pietele externe. Investitorii straini au subscris sume de pana la 3 miliarde de euro la emisiunea Romaniei, dublu fata de cat am imprumutat.

Prima veste buna este ca statul a emis obligatiuni pe termen mediu pe pietele externe, dupa ce in trecut s-a imprumutat preponderent pe termen scurt (6-12 luni) de pe piata locala.

"Emisiunea de saptamana trecuta reprezinta un pas decisiv luat pentru a micsora dependenta de finantarea locala si de cea de la FMI, dar si un pas luat pentru a lungi durata imprumuturilor", explica analistul economic Lucian Isar.

Cel mai recent imprumut al Romaniei de pe pietele externe a avut loc in martie 2010, cand statul a imprumutat un miliard de euro printr-o emisiune de eurobonduri cu scadenta la 5 ani, la un cupon de 5% si un randament total de 5,17% pe an. Valoarea subscrierilor de atunci s-a ridicat la 4,9 miliarde de euro.

Comparand emisiunea actuala (iunie 2011) cu cea de anul trecut (martie 2010) observam ca randamentul total l-a care s-a imprumutat statul este mai mare, de 5,29% fata de 5,17%, desi Romania era considerata a fi o tara mai riscanta anul trecut.

"Pe masura ce perspectiva macroeconomica a Romaniei se stabilizeaza, riscul de tara ar trebui sa scada si, implicit, si randamentele la astfel de imprumuturi sa se reduca. Insa, randamentul acestei ultimei emisiuni de eurobonduri a fost marginal mai mare in comparatie cu cel al ultimei emisuni de acest tip de anul trecut, cu 0,12%", afirma Laurian Lungu, managing partner in cadrul Macroanalitica.

El considera ca si daca tinem cont de reducerea CDS pentru Romania si efectul cresterii ratei de dobanda a Bancii Centrale Europene, un randament marginal sub 5% pentru aceasta emisiune de eurobonduri ar fi fost probabil mai potrivit, dat fiind conditiile existente.

Bogdan Dragoi, secretar de stat in cadrul Ministerului Finantelor Publice, a precizat ca pretul obtinut la emisiune este doar cu 19 puncte de baza mai mare decat CDS Romaniei, ceea ce reprezinta o performanta foarte buna pentru statele din regiune. Opinia sa este comuna cu cea ministrului de Finante, Gheorghe Ialomitianu (foto), care a subliniat in carul unui eveniment organizat la banca centrala ca "ne-am imprumutat mult mai avantajos decat alte tari" si ca fondurile obtinute vor fi utilizate pentru consolidarea datoriei publice.

"Romania beneficiaza de incredere pe pietele financiare, ceea ce este un lucru foarte bun. Este un avantaj pentru Romania, mai ales ca ne-am imprumutat mult mai avantajos decat alte tari. Romania nu are probleme in a isi finanta deficitul bugetar, nu are o problema cu finantarea externă. Este un lucru extraordinar pentru Romania ca are increderea investitorilor", a declarat Ialomitianu.

Datoria publica a Romaniei a urcat la finalul lunii martie 2011 la aproape 199 miliarde de lei (48,41 miliarde de euro la un curs de schimb de 4,11 lei/euro), reprezentand 36% din PIB. Puteti observa evolutia datoriei publice in perioada 2000 - martie 2011 in documentul atasat. Presedintele Traian Basescu a propus recent limitarea prin Constitutie a defictului bugetar la 3% din PIB si a datoriei publice la 60% din PIB. Propunerea sa s-a concretizat intr-un proiect de lege.

Totusi, Fitch Ratings a atribuit emisiunii de eurobonduri a Romaniei, in valoare de 1,5 miliarde de euro, ratingul "BB+", care corespunde cu nivelul ratingului tarii pentru datoriile pe termen lung in valuta. Calificativul "BB+" este unul "non-investment grade", plasandu-se doar cu o treapta mai jos fata de primele ratinguri cu recomandare de investitie.

Circa 30% din obligatiunile emise de Romania au avut cumparatori din Marea Britanie si Irlanda, reprezentand 450 milioane de euro, potrivit Mediafax. Investitorii din SUA si bancile romanesti au atras fiecare 20% din titluri, corespunzator unei cote de cate 300 milioane de euro. Pe urmatoarele pozitii se claseaza Germania si Austria (cu 8% din total) si tarile din Europa Centrala si de Est (tot cu 8%). Investitorii din Belgia, Olanda, Luxemburg au preluat in total 5% din obligatiuni, iar cei din Asia detin 3% din titluri.

Investitorii straini s-au aratat interesati de emisiunea Romaniei de eurobonduri, subscrieri realizand chiar si investitorii din Europa emergenta, in special cei din Polonia, a precizat Cristian Popa, viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei. El a precizat ca investitorii si-au manifestat interesul si pentru o eventuala emisiune de bonduri denominate in dolari.

"O prezenta noua pentru Romania la subscrieri a fost din partea Poloniei. Pietele traditionale, precum Germania si Austria, au fost relativ mai putin reprezentate la aceasta emisiune", a declarat Popa. Viceguvernatorul BNR a mentionat ca oportunitatea unor viitoare emisiuni de bonduri romanesti denominate in dolari se afla in analiza la Ministerul Finantelor Publice.

Observand ratingul acordat de Fitch eurobondurilor romanesti observam ca tara noastra inca nu si-a recapatat statutul de "vedeta" in randul tarilor emergente, cum era in perioada de boom economic, insa interesul investitorilor arata potentialul pe care il are Romania.

Luna trecuta, banca de investitii Renaissance Capital aprecia ca Romania va deveni unul dintre cei mai siguri emitenti de titluri din Europa, iar revenirea ratingului de credit la categoria investment grade nu ar fi o surpriza.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri