Mai multi angajati ai Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) implicati in proiectele de investitii au primit majorari ale salariului de baza cu pana la 75%, iar unii dintre salariati au castiguri semnificativ mai mari fata de cel al directorului general interimar, Daniela Draghia (foto dreapta), remunerata lunar cu 10.352 lei brut.
Datele sunt incluse intr-o situatie nominala a salariatilor din structura centrala a CNADNR, valabila la 20 mai 2011 si publicata de revista TIR Magazin.

Informatia privind acordarea unor majorari salariale de pana la 75% pentru o parte a salariatilor CNADNR a fost confirmata de companie, printr-un comunicat, anunta Mediafax.

Salariile de baza au fost majorate in baza unor prevederi din Contractul Colectiv de Munca (CCM) pentru acest an, care prevede constituirea, cu aprobarea directorului general, a unor unitati de implementare a proiectelor finantate din fonduri comunitare nerambursabile si imprumuturi externe rambursabile sau investitii finantate de la bugetul de stat si venituri proprii.

Persoanele nominalizate prin decizia directorului general sa faca parte din fiecare unitate de implementare a proiectelor pot beneficia de la data intrarii in vigoare a CCM de o majorare a salariului de baza cu pana la 75%, cu incadrarea in fondul de salarii gestionat de CNADNR pentru acordarea acestei cresteri proportional cu timpul efectiv alocat realizarii activitatilor pentru fiecare proiect.

Astfel, primul in topul salariilor este Mihai Horia Nicolae, director Licitatii, Contractare si Servicii Suport, cu un castig brut lunar de 17.067 lei, mai mare cu circa 65% fata de cel al directorului general interimar. Salariul sau de baza, de 5.900 lei, a fost majorat cu 75%, pana la 10.325 lei, la care se adauga indemnizatia de conducere si sporul de vechime.

Pe locul doi dupa valoarea remuneratiei lunare este Petre Dumitru, sef al Directiei Calitate si Protectia Mediului, cu un salariu brut de 16.768 lei, iar directorul general adjunct economic, Ionut Laurentiu Masala, si directorul de gestionare fonduri, Dan Nicolae Buscu, au fiecare salarii brute de 15.142 lei. Dumitru a beneficiat de o majorare cu 40%, iar Masala si Buscu au primit cresteri de 50% a salariilor de baza.

Si directorul general adjunct intretinere, Constantin Norocel Grigoroiu, castiga mai mult decat Draghia, avand un salariu brut lunar de 11.549 lei. Grigoroiu si Draghia se afla printre cei care nu au beneficiat de majorarea salariului de baza.

Madalina Darvaru, consilier al directorului general, a beneficiat de o majorare cu 40% a salariului de baza, iar salariul brut lunar se ridica la 13.414 lei.

Alti peste 70 de angajati din structura centrala a CNADNR au salarii brute lunare care depasesc 6.000 lei.

Compania de Autostrazi si Drumuri a precizat, intr-un comunicat, ca au fost acordate majorari salariale de pana la 75% pentru salariatii care implementeaza proiecte finantate din fonduri comunitare nerambursabile, din imprumuturi externe rambursabile si proiecte de investitii majore finantate din alte surse, in baza unor prevederi legale si a Contractului Colectiv de Munca.

"Sumele acordate se incadreaza in prevederea bugetara aferenta fondului de salarii pe anul 2011 aprobata prin HG 175/2011 - prevedere care este aceeasi cu cea aprobata prin bugetele de venituri si cheltuieli ale anilor 2008, 2009 si 2010 - deci nu conduc la depasirea fondului de salarii al Companiei. Drepturile salariale ale personalului care gestioneaza proiecte finantate din fonduri comunitare nerambursabile vor fi recuperate din sumele prevazute pentru motivarea financiara a personalului in contractele de finantare aferente Programului Operational Sectorial Transport", se arata in comunicat

Compania mentioneaza ca in luna mai a anului trecut a intrat in vigoare noua organigrama a CNADNR, prin care s-au desfiintat la nivel central 100 de posturi, dintre care 16 posturi de directori si functii asimilate acestora.

CNADNR, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, asigura implementarea programelor de dezvoltare a retelei de drumuri publice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri