Scandalul Loteria, articolele din presa sportiva si afacerea Hilton sunt cele trei evenimente care i-au schimbat viata unuia dintre cei mai bogati romani: vicepremierul George Copos.
Suspectat de evaziune fiscala de catre Departamentul National Anticoruptie (DNA), George Copos acuza in cadrul unui amplu interviu acordat revistei Capital grupuri de interese, si vorbeste voalat despre acuzarea sa ca o replica la scandalul Matusa Tamara. Vicepremierul pretinde ca a luat decizia de vanzare a magazinelor Ana Electronic din cauza pierderilor de miliarde de lei inregistrate de companie. DNA sustine ca prin vanzarea unora dintre spatii catre persoane fizice, Copos a evitat plata unor taxe catre stat. Noi le-am vandut la valoarea peste inventar, stabilita la o reevaluare a lor in 2003. si dvs. daca veneati, va vindeam un spatiu, explica el.

Cat despre demisia din biroul politic al Partidului Conservator, el sustine ca a luat decizia in urma unei campanii de presa derulate de publicatia sportiva a trustului patronat de Dan Voiculescu, presedintele Partidului Conservator.

Dat in judecata de compania Tehnofrig pentru ca si-a incalcat cuvantul si contractul de cumparare a hotelului Hilton in 2005, Copos reactioneaza pentru prima data spunand ca acestia au uitat sa mai vina cu banii, asa cum au promis. In ultimul moment, colegii de la Ana Hotels au fost obligati sa mearga la banca, sa ia un credit de 25 de milioane de euro si sa plateasca, sustine Copos.

Omul de afaceri are o avere de circa 240 de milioanede euro, fiind mai bogat cu 70 milioane euro decat in 2004. Anul trecut, Copos a adaugat in portofoliul holdingului Ana hotelul Hilton din Bucuresti. El a inaugurat in decembrie 2005, in Poiana Brasov, o telegondola in care a investit opt milioane de euro. La sfarsitul anului trecut a deschis centrul pilot Ana Pan pentru industria alimentara, o investitie green-field de sapte milioane de euro. Tot anul trecut, omul de afaceri a vandut pachetul de actiuni pe care il avea la Mobifon, incasand aproape 24 milioane de euro.

Copos: Cautati-i pe cei care s-au imbogatit pe ceafa statului

Vicepremierul George Copos si-a asezat camasile pe culori, poarta sosetele unui singur producator si si-a etichetat garderoba in functie de destinatia vestimentatiei. Asa a aparut scandalul Loteria. si tot asa a decis vicepremierul sa inlocuiasca insigna Partidului Conservator de la reverul costumului cu cea noua, rebrandata, a Holdingului Ana. Cel mai bogat membru al unui guvern din ultimii 15 ani, a carui avere se ridica la 200 de milioane euro, spune ca a donat salariul de vicepremier (35 de milioane lei vechi pe luna) pe urmatorii patru ani. Sunteti sigur ca veti sta inca trei ani la Guvern?, l-am intrebat noi. A ridicat din umeri. Nici el nu mai e asa de sigur.

Capital: Care sunt acuzatiile pe care vi le aduce Departamentul National Anticoruptie (DNA)?

George Copos: DNA a spus ca am ascuns un obiect impozabil. Toate documentele pe care le-am depus la DNA nu probeaza nici temeinicia, nici legalitatea invinuirii care mi se aduce, in conditiile in care pentru toate tranzactiile imobiliare care au fost incheiate s-au intocmit toate dosarele si documentele prevazute de lege, iar pentru sumele incasate s-au platit toate impozitele.

Capital: Dar, totusi, ei va acuza de evaziune fiscala.

George Copos (deja nervos): Nu, nu e vorba de evaziune fiscala, ci de ascunderea obiectului impozabil. Ce s-a intamplat? In perioada 2002, Ana Electronic a semnat un contract cu BRD prin care a cerut un studiu pentru societate. Ei au oferit trei alternative: prima a fost sa gasim un investitor strategic, pentru ca era perioada cand au venit multinationalele in Romania, iar Ana inregistra pierderi. S-a incercat atragerea unui investitor strategic, dar nu am gasit.

A doua alternativa a fost sa vindem societatea unor jucatori care erau deja pe piata. Au avut loc negocieri cu cinci-sapte jucatori. Iar ultima varianta a fost vanzarea activelor, avand in vedere ca la sfarsitul trimestrului 1 din 2004,Ana Electronic avea pierderi de peste sase miliarde lei. In mod special, din neutilizarea acestor spatii comerciale prin care vroiam sa cream o retea de magazine. Asa ca am luat decizia ca aceste spatii sa le vindem, mai ales in conditiile in care piata imobiliara crescuse cu 500%. Pentru noi era important sa scapam urgent de ele, asa ca am facut oferte catre persoane fizice si juridice.

Capital: Dar de ce nu le-a vandut Ana Electronic direct pe toate la pachet?

George Copos (furios): Noi le-am vandut la valoarea peste inventar, stabilita la o reevaluare a lor in 2003. si dvs., daca veneati, va vindeam un spatiu. Dar in calitate de proprietar, nu m-am ocupat direct de vanzarea spatiilor, ca sa ma acuze cineva acum. A fost o hotarare AGA care a stabilit aceste lucruri, iar apoi persoanele executive au vandut spatiile cum au crezut mai bine. Daca acest spatiu costa 100.000 de euro si a fost vandut cu 110.000, actionarul era fericit.

Capital: Ati vandut si la persoane fizice?

George Copos: Repet, nu stiu si nu m-am ocupat de lucrurile acestea.

Capital: Nu putem sa credem ca n-ati cautat sa vindeti la cea mai mare valoare posibila.

George Copos: Nu stiu daca valoarea de piata era mai mare sau mai mica. Noi avem 5.000 de angajati si 15 societati, doar nu era sa ma ocup eu si de vanzarea spatiilor. Executivul de la Ana a stabilit strategia de vanzare. Spatiile au fost vandute prin mai multe agentii imobiliare. Probabil ca Loteria Nationala avea nevoie de un lant de magazine.

Capital: si cum se face ca a cumparat toate spatiile pe care dvs. le-ati vandut unor persoane?

George Copos: Nu ma intrebati pe mine, intreba-ti-i pe ei. Eu stiu doar un singur lucru: ca aceste spatii au fost vandute in contextul in care inregistrau pierderi, si mai stiu ca s-au facut toate operatiunile de plata a taxelor si impozitelor. Noi spunem ca am respectat intru totul legea.

Capital: Vreti sa spuneti ca Loteria nu stia ca spatiile sunt de la dvs?

George Copos (ridica vocea): Vreau sa spun ca noi aveam niste spatii de vanzare si le-am vandut, indiferent ca era vorba de Popescu, Ionescu sau Loterie. E treaba agentiilor imobiliare ca au reusit sa vanda spatiile de doua sau trei ori mai scump.

Sa intelegeti ca Ana plateste zeci de milioane de euro la bugetele statului si n-a fost niciodata invinuita ca nu si-a platit darile. Ana Holding plateste trei milioane de euro salarii in fiecare luna, asa ca va rog foarte mult sa nu ma mai enervati (Zambeste). Lasati ca justitia sa fie facuta de catre persoanele abilitate. De-asta sunt foarte linistit, foarte increzator, foarte optimist. M-ati facut sa fiu nervos acum.

Capital: E clar ca scandalul cu Loteria a fost provocat de cineva.

George Copos (zambeste): Intotdeauna in lumea politica trebuie creat un echilibru. E Nastase pe prima pagina, atunci sa fie si Copos pe prima pagina. Cand veti gasi la mine un leu pe care nu pot sa-l justific, atunci spuneti-mi Copos, pleaca, nu vrem sa te mai vedem!

Capital: Va place in politica?

George Copos (vehement): Nu, nu, nu. Este minciuna, este cheltuirea banului public cu extrem de multa usurinta si nu se gandeste nimeni la oameni.

Capital: Dar va place jocul politic.

George Copos: Imi place doar jocul integrarii.

Capital: In presa s-a vehiculat ca dvs. si Dan Voiculescu urma sa preluati actiuni la Loterie. De-asta a izbucnit scandalul cu urmarirea penala?

George Copos: E o prostie, o aberatie. Cum ar putea sa se dea actiunile Loteriei fara a se organiza licitatie publica? E ca si cum BCR s-ar da fara licitatie. Va rog fiti credibili.

Capital: Dar e corect ca directorul Loteriei sa aiba un salariu de 11.000 de euro?

George Copos se ridica nervos, pune mana pe telefon si cere secretarei sa-i faca legatura cu Nicolae Cristea, directorul general al Loteriei. Vicepremierul l-a intrebat amical ce salariu are. Raspunsul imediat al directorului Loteriei a fost ca e vorba de salariul unui secretar de stat: in jur de 42 de milioane de lei brut pe luna, plus participare la profit.

Capital: Se aude ca ati vrut sa faceti Revelionul cu domnii de la Tehnofrig, dupa ce i-ati lasat fara jumatate din actiunile pe care trebuia sa le luati impreuna cu ei la Hilton.

George Copos: Eu am foarte multi prieteni pe care ii invit la revelion. Noi am plecat impreuna la un drum sa cumparam un activ si am spus ca platim fiecare jumatate. Partenerii nostri n-au venit cu bani, cu resurse. Cei de la Vivendi, de unde am cumparat societatea, vroiau banii. Asa ca, in ultimul moment, colegii de la Ana Hotels au fost obligati sa mearga la banca, sa ia un credit de 25 de milioane euro si sa plateasca eu nu stiu exact cum s-au intamplat lucrurile, ca n-am fost implicat. Iar cei de la Tehnofrig nu au venit cu nici un ban. Asa ca va intreb eu, care-i problema?

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=22803&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri